Anul trecut, Mihai Șora a primit titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei, la propunerea USR, în baza unei minciuni. În proiectul de hotărâre înaintat de USR se amintea că Mihai Șora a fost primul ministru al Învățământului după căderea comunismului, în Guvernul condus de Petre Roman, din care Șora și-ar fi dat demisia „în semn de protest față de mineriadele din 13-15 iunie 1990, fiind singurul ministru din Guvern care a făcut acest gest”.
Afirmația se constituie și drept un afront indirect la adresa lui Andrei Pleșu, colegul lui Mihai Șora din GDS, care a continuat să fie ministru al Culturii în Guvernul FSN, în ciuda crimelor și violurilor care au răvășit Capitala cât și a violențelor asupra studenților și instituțiilor de cultură și învățământ din București. În realitate însă, nici unul nu și-a dat demisia.
Ca unul dintre primii bucureșteni arestați de mineri în 14 iunie, chiar din Institutul de Arhitectură, implicat apoi în eliberarea colegilor închiși ilegal la fostele Unități ale Securității de la Băneasa și Măgurele, depun mărturie că Șora, deși a trecut pe la Arhitectură, nu și-a dat nici o demisie. Guvernul Petre Roman cu Pleșu și Șora a continuat să ființeze până pe 28 iunie când a avut loc schimbul cu Guvernul rezultat ca urmare a primelor alegeri post-decembriste, din 20 mai 1990.
Dar neadevărul cu demisia este vehiculat cu lejeritate de însuși Mihai Șora, pe contul său personal de pe Facebook, perpetuat de Tismăneanu, pe unde apucă, și consolidat de Wikipedia. În zadar a demontat jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob minciuna, Mihai Șora a primit titlul de Cetățean de Onoare cu 40 de voturi pentru și o singură abținere.
Votul în sine reflectă, am putea spune, puterea manipulării prin minciună în societatea românească de azi, când bătrânelul Șora, fost membru al PCF (Partidului Comunist Francez) și PCR și apoi membru fondator al GDS și al Fundației Soros – România, ne vorbește de pe zidurile blocurilor despre libertatea pentru care a luptat în timpul regimului comunist. Dezinformare neagră, adică minciună totală.
Mai potrivit era să fie inclus sub figura bonomă a lui Mihai Șora și propriul lui citat dintr-o scrisoare către conducerea Partidului : „Am învățat să cunosc mai de-aproape Partidul Comunist și să-l iubesc cu adevărat”…
Paul Goma, Tismăneanu și spionii sovietici din Franța
O altă minciună, o minciună fondatoare a biografiei sale falsificate, este legată de perioada petrecută în Franța. Șora susține că a revenit în România după 10 ani pentru a-și vedea părinții, în 1948, și a fost „reținut de autoritățile comuniste”. Așa să fie?
Paul Goma are altă părere. Cităm: „Vorbind despre campania de exmatriculări consecutivă Revoluției Maghiare (…) îl arată cu degetul pe “profesorul denunțător Ion Coteanu”, dar nu spune că acela (basarabean deal meu, din Orhei, ticălosul!) după război fusese expulzat din Franța, ca spion sovietic, dimpreună cu Mariana și Mihai Șora, cu doctorul Herskowitz, tatăl lui Alain Paruit; nu amintește nici de principalii “profesori denunțători” (ba chiar acuzatori în “procesul” meu din iunie 1956, Iorgu Iordan, Al. Graur, L. Tismăneanu, Radu Florian – ei îmi cereau capul – noroc că mi-l apăra… Mișa Novicov!).” – Paul Goma, Post Scriptum la textul „A fi basarabean”, 29 octombrie 2005.
Expulzatul Endre Herskowitz, originar din Braşov, cu studii de medicină în Franța, era, la fel ca Mihai Șora, membru al Partidul Comunist Francez, de esență stalinist, subordat direct Moscovei. Pe fiul său, Alain Paruit, îl regăsim peste ani pe lista semnatarilor Declarației de la Budapesta, din iunie 1989, în care se invoca necesitatea autonomiei maghiarilor din România.
Afirmația lui Goma este întărită chiar de Tismăneanu dar cu mult înainte de a izbucni scandalul. Într-un interviu acordat postului Radio România Internațional în 2014, acesta spune că Mihai Șora NU a plecat de bunăvoie din Franța în 1948, ci că a fost expulzat împreună cu alți comuniști de regimul lui De Gaulle: „În 1948-49 un mare număr de comuniști români sunt expulzați din Franța. De exemplu, Mihai Șora.”
Acum Tismăneanu o dă la întors. Un alt expulzat din cercul lui Mihai Șora avea să fie Aurel Pampu, declarat indezirabil de Franța pentru „activitate contra statului francez”, conform memoriilor fostului deținut politic Cicerone Ionițoiu.
Pampu era prezentat de Securitate în revista „Glasul Patriei” drept „repatriat”, fiind însărcinat în 1955, împreună cu alții, cu constituirea unui așa-zis „Comitet român pentru repatriere”. În 1945, Pampu, prieten cu Șora, ambii membri ai Frontului Național Român din Franța, s-a ocupat cu „înlăturarea personalului fascist al Legației Române din Paris până la sosirea trimișilor guvernului”, conform unei informări făcute de Mihai Șora unui căpitan al Departamentului Securității Statului, cuprinsă într-un Raport al Securității din 23.II.1962 publicat de Evenimentul Istoric. Adică a ocupat Ambasada ca un veritabil agent bolșevic.
Șora era responsabil de pagina de externe a publicației Frontului și în scurt timp era văzut deja ca un oficial al ambasadei predate de Pampu agenților veniți de la București, după cum afirmă și Eugen Ionesco într-o filă de memorii. De Aurel Pampu se leagă o serie de informații furnizate Securității de Mihai Șora, așa cum veți constata mai jos.