Mihai, tânărul care a murit în Munţii Făgăraş, aducea străini pentru a promova România peste hotare

Locuri pe care, datorită susţinerii şi încurajării sale, aceştia le-au promovat în lume. Cum s-a întâmplat anul trecut, în ciuda pandemiei, în cadrul proiectului VolGreen, în care au fost implicaţi tineri din Franţa, Italia, Turcia, Spania, Siria, Tunisia, Letonia.

Cu ajutorul lui Mihai, „Adevărul” a realizat şi publicat o serie de materiale despre acţiunile şi aventurile voluntarilor străini în România: de la modalităţi amuzante de învăţare a limbii române în cadrul proiectului VOSIEM, la experienţele trăite de aceştia în ţara noastră: plimbare cu ambulanţa oprită la autostop sau informaţiile descoperite despre Hackerville, în lume; de la modul în care străinii văd România când o vizitează pentru prima dată: „Parcă am privi un tablou vechi”, la modul în care au înţeles să răsplătească poporul care i-a găzduit participând la o serie de acţiuni de ecologizare pe parcursul şederii în ţara noastră, pentru ca mai apoi să spună: „Habar nu aveţi ce bogăţii deţineţi!”.

În final, datorită coordonatorului şi mentorului lor, aceştia au descoperit frumuseţile ţării noastre, pe care le-au promovat prin clipuri publicitare internaţionale, realizate în cinci limbi, fără să fie plătiţi în acest sens: „Nu cred că asta e România!”, dar şi „Care este cel mai frumos loc din ţară” – sunt alte două materiale născute în urma colaborării cu Mihai Rogojinaru, pe atunci reprezentant al Forumului Cetăţenesc de Acţiune Socială şi Educaţie Civică.

În căutarea de artefacte dacice sau strângerea de gunoaie, alături de străini  

Una dintre ultimele acţiuni la care a participat, alături de echipa pe care o coordona de voluntari străini – mare parte din ţări ale Orientului – a fost de a sprijini activitatea de pe şantierul sitului arheologic Buridava de la Ocnele Mari, la ediţia din acest an. A scormonit pământul în căutarea de artefacte dacice alături de tineri din Iordania, Maroc, Turcia, Tunisia, Armenia, Ucraina şi Spania. I-a dus pe voluntari inclusiv în Salina de la Ocnele Mari la o expoziţie dedicată victimelor comunismului, pentru a înţelege mai bine istoria românilor şi pe locuitorii acestei ţări.

Luptător activ pentru mediu, implica în permanenţă voluntarii străini în acţiuni de ecologizare. În urmă cu aproximativ o săptămână, tinerii din cadrul proiectului Solidarity for Nature – au făcut curăţenie într-o zonă împădurită de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea – livada de meri a Dealului Petrişor. „La această activitate, am dat şansa membrilor comunităţii râmnicene să nu se alăture, însă fără rezultat. Ştiu că nu e plăcut să aduni gunoaiele altora, mai ales c-am găsit din nou o sumă de lucruri – de la doze de bere până la prezervative –, dar gândiţi-vă ce frumos e să poţi sta liniştit pe iarba curată în acea zonă din apropierea stâlpului în care Râmnicu’ se vede aşa de fain”, avea să povestească ulterior pe Facebook.

Marile pasiuni: muntele şi poezia  

Cea mai mare parte din timpul liber, Mihai o petrecea însă pe munte. Înainte de Făgăraş a trecut prin Munţii Cozia, de unde a postat zilele trecute, fericit, ultima descoperire: obârşia unui izvor, sub rădăcinile unui copac.

Casa lui era muntele, iar familie i-au fost sutele de voluntari cu care a colaborat, dar şi toţi cei alături de care a explorat culmile muntoase, acolo unde se simţea liber, împăcat şi fericit!

Într-o postare recentă se descria pe sine folosindu-se de cuvintele altora: „To me havean on the earth is exploring a trail”, în traducere: „Pentru mine raiul pe pământ reprezintă explorarea potecilor de munte”.

„A dispărut pe munte, un loc pe care l-a iubit cu ardoare, cu patimă. Nu era un turist, nu era un colecţionar de victorii montane.Nu mergea „în decorul” crestelor agreste pentru a avea ce povesti. Era un împătimit al muntelui, trăia în aerul lui rarefiat cu simplitatea şi firescul pe care le au doar cei ce pot comunica, stabili relaţii cu spiritul culmilor sălbatice”, l-a descris un prieten într-unul din sutele de mesaje de adio postate pe pagina sa de socializare.

„Existenţa unui individ continuă în memoria celorlalţi. Este ultimul bulwark împotriva nimicnicii absolute, motiv pentru care trebuie cultivat. Mihai, ai marcat minţile multor oameni şi, prin ei, supravieţuieşti. Toţi voluntarii pe care i-ai însoţit pe munte, pe care i-ai făcut să descopere frumuseţea naturii româneşti pe care o iubeai atât de mult. Fără tine, am fi ratat atâtea momente frumoase! Eşti ultima persoană cu care am vorbit înainte să plec din România, după un an întreg de muncă împreună. Şi pentru toate berile pe care le-am băut împreună şi pentru toate drumeţiile noastre, râsetele şi vremurile bune, ridic paharul în numele VolGreen şi ciocnesc cu voi, oricât de departe am fi. Ne vedem dincolo, prietene! Odihneşte-te în pace!”, sună un alt mesaj al unuia dintre voluntarii străini cu care a colaborat pe parcursul anului trecut, Valentin Petrilli din Franţa.

Fire romantică, lui Mihai îi plăcea să scrie poezii, avea caiete pline cu gândurile sale pe care spera să le publice la un moment dat. Ultima sa poezie, postată pe contul său de socializare, pare un fel de rămas drum: „Lumea-şi vede de-ale ei /, iar paşii mei au sunet de ceasornic – / un ceasornic ce-mi măsoară infinitul închis în lut. (M.R., „Umblet”), o poezie care a fost scrisă în Masivul Piatra Secuiului din Munţii Trascău, publicată cu o zi înainte de a muri.

Dar o altă creaţie descrie cel mai bine dragostea lui pentru munte şi reprezintă în acelaşi timp o poezie – testament: „Munţii nu pleacă de-acolo” / – aud spunându-mi-se, / dar eu ştiu că anii-mi pleacă / şi la sfârşit / aş vrea să fie plini de drumuri, / de vânt şi soare, / de nori şi de neguri, / iar fiecare fotografie / să-mi reamintească / că acolo am vrut să ajung / la cer / când poate nu-l meritam, / că acolo am încercat / să iert tot ce e jos, / că acolo am cerut iertare, / că acolo păcatul există / doar de noi adus. / Ne-am grăbit / să ne numărăm secundele / în loc să îmbătrânim / nebăgând de seamă, / să plecăm dincolo / în mijlocul unui urcuş.”.