Agenţiile internaţionale de presă spun că aviaţia israeliană a efectuat dimineaţă peste 300 de raiduri şi că numărul bombelor lansate în sudul Libanului ar depăşi 6.000. Din fericire, nu au fost raportate victime numeroase în rândul civililor, cum s-a întâmplat în Qana.
Cele mai multe obuze au lovit oraşul Tyr. Populaţia a părăsit în grabă localitatea încă de vineri, iar în momentul atacului aerian în zonă se aflau mai puţin de 20.000 de persoane. Numărul persoanelor decedate trece de şapte, conform autorităţilor libaneze, patru din victime fiind civili.
În Aaitarun au explodat circa 2.000 de obuze, conform presei străine, iar la câţiva kilometri de graniţa cu Israelul numeroase sate (se pare că un număr de 15) au fost făcute una cu pământul.
Oficialii armatei israeliene au catalogat ofensiva drept un “succes”, dar au recunoscut că nordul Israelului e în continuare în pericol deoarece in sudul Libanului există şi alte unităţi din care militanţii Hezbollah pot să lanseze de rachete cu rază lungă de acţiune.
Sursa: Ioana Oşan