Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin programul pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste„, implementat la nivel județean începând cu acest an școlar.
Astăzi, 29 octombrie, Asociația OvidiuRo susține o sesiune de formare pentru profesorii de învățământ preșcolar care vor beneficia, în cadrul programului, de centre de bibliotecă pentru sala de grupă, puse la dispoziție de asociație. Până acum, în cadrul programului au fost organizate sesiuni de training pentru profesori din învățământul preșcolar – metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, au devenit ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului – pentru toți cei peste 800 de profesori de învățământ preșcolar din județ. În plus, 2000 de copii din mediul rural din Maramureș vor primi Prima Carte, cu scopul de a încuraja cititul împreună cu părinții, acasă.
Programul continuă seria de intervenții pentru creșterea calității învățământului preșcolar în județ realizate cu sprijinul autorităților județene: începând cu anul școlar 2016 – 2017, copiii de vârstă preșcolară beneficiari ai Legii nr 248/2015 (Legea Fiecare Copil în Grădiniță) au primit rechizite școlare, în cadrul unui parteneriat tripartit – Consiliul Județean MM, Inspectoratul Școlar Județean MM și Asociația OvidiuRo.
„După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți la trainingurile din cadrul programului vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Intenționăm să transformăm acest program-pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe.” declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.
La nivelul fiecărui județ, programul „Fiecare copil merită o poveste„ presupune, pe lângă formarea de profesori formatori, sesiuni de citit cu copiii, amenajarea centrelor de bibliotecă – și alte activități conexe: întâlniri de lucru cu profesorii, vizite și ateliere cu copiii și părinții în comunitățile din județ în care OvidiuRo a avut intervenții prealabile, dar și întâlniri cu directorii de școli și cu bibliotecarii din județ.