Un militar francez a fost găsit mort în camera sa de hotel din București. Tragedia s-a întâmplat la Hotel Pullman, situat în Piața Montreal.
Militarul francez avea 41 de ani și a fost găsit decedat de camerista care a intrat să facă curățenie. Din primele informații, femeia l-a găsit pe militarul francez cu o foarfecă înfipta în gât, într-o baltă de sânge. Medicii de la SMURD au intervenit de urgență, însă nu au mai putut face nimic pentru el, fiind deja decedat.
Potrivit unor surse judiciare, cazul a fost preluat de Parchetul Militar din România. La locul tragediei nu a fost găsit niciun bilet.
Vor fi examinate imaginile de pe camerele de supraveghere din hotel și din apropierea acestuia pentru a se afla ce s-a întâmplat cu militarul decedat în ultimele sale ore de viață.
Militarul francez a fost găsit întins pe pat. În cameră nu erau semne de răvășire. Acesta avea o plagă adâncă la nivelul gâtului, provocată, cel mai probabil, de o foarfecă. Din primele indicii, se pare că ar fi vorba de sinucidere, însă investigațiile sunt în plină desfășurare.
Cel mai probabil, cadavrul va fi trimis în Franța, unde va fi efectuată necropsia, conform surselor judiciare.