Millennium Bank a inaugurat azi, 9 februarie, prima sucursala din Baia Mare si a 70-a deschisa in 17 orase ale tarii, la eveniment fiind prezent si Francisco Salema Garcao, directorul Diviziei Operatiuni si membru in Comitetul Director al institutiei bancare portugheze. Chiar daca la ora actuala contextul economic nu este prilenic pentru demararea unei asemenea afaceri, tinand cont de blocajul de pe piata bancara, oficialii grupului financiar sunt optimisti, dar rezervati in a face declaratii transante.
Reprezentantul Millennium Bank, Francisco Salema Garcao, a declarat ca deschiderea sucursalei din Baia Mare face parte din planurile de extindere, care vizeaza formarea unei retele teritoriale in orasele din Romania cu peste 100.000 de locuitori. El a declarat ca se doreste ca in prima parte a lui 2009 numarul sucursalelor sa se dubleze fata de reteaua detinuta de banca la inceputul anului trecut, urmand apoi o perioada in care va conta consolidarea retelei.
Francisco Salema Garcao a mai declarat ca in acest an Millennium Bank isi va adapta serviciile la perioada de criza economica, recunoscand ca s-au inregistrat intarzieri la plata creditelor in ultimele doua luni. Acesta a fost extrem de scurt in raspuns, dar a recunoscut ca si Millennium Bank are datornici. ”Este adevarat ca sunt restante, dar o sa incercam sa ne adaptam ofertele si sa lucram mai mult cu clientii. Incercam sa ii ajutam pe clientii nostri, chiar daca suntem in criza”, a declarat directorul de la Millennium Bank.
Acesta a mai spus ca rentabilizarea proiectului este asteptata peste 2-3 ani, precizand ca banca s-a incadrat in programul pe care si l-a impus in momentul in care s-a lansat in Romania.
Conducerea sucursalei din Baia Mare este asigurata de Nicoleta Maxim, care a spus ca toti clientii, persoane fizice si IMM-uri, vor beneficia de servicii de calitate, dar si de consultanta din partea colegelor sale.
La inaugurarea din Baia Mare au fost prezenti si oficiali ai institutiilor statului, care au aratat ca spera ca Millennium Bank sa contribuie la prosperitatea orasului chiar daca in prezent situatia economica este una mai dificila. Consilierul pe probleme economice al presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Mircea Radu Munteanu, a precizat ca grupul portughez si-a dovedit ambitiile in momentul in care a concurat cu Erste pentru preluarea BCR, ceea ce demonstreaza, in opinia lui, seriozitatea celor de la Millennium.
Potrivit oficialului bancii, in prima parte a anului 2009 vor fi deschise sucursale in orasele Sibiu, Craiova, Piatra Neamt si Ramnicu Valcea, care vor fi integrate retelei actuale in care sunt incluse orasele Arad, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Suceava, Timisoara, Targu Mures si cea mai noua de la Baia Mare, care are sediul pe bulevardul Bucuresti, la numarul 4, vizavi de agentia Tarom.
Sursa: Meda Muntean