Miercuri, de la ora 14.00, CS Minaur Baia Mare va disputa restanța din cadrul etapei a 6-a, în deplasare, cu CSC Sânmartin. Este a treia deplasare la rând, după cele de la Zalău și de la Șimleu, unde Minaur a obținut de fiecare dată un punct.
Echipa antrenată de Cosmin Bodea este una dintre “incomodele” din serie, care nu înscrie mult, dar nici nu primește multe goluri. Sigur, Minaur nu poate merge la Sânmartin decât cu gândul de a obține punct(e) și a-și păstra poziția de lideră în clasament.
E greu de spus acum dacă meciul cu CSM Satu Mare de sâmbătă va mai avea loc sau dacă va fi amânat, cert este că sătmărenii au solicitat acest lucru. Vom vedea ce va decide FRF, pentru că Satu Mare are deja trei meciuri amânate și acesta ar fi al patrulea.
Partida de pe stadionul Comunal din Sânmartin va fi arbitrată la centru de Szabolcs Kovacs (Carei), fratele mult mai cunoscutului Istvan Kovacs. La cele două margini vor fi Marius Bălan (Dej) și Csaba Antal (Cluj-Napoca). Observatori FRF: Silviu Mocanu (Arad) și Florin Mierea (Timișoara)
Clasament
- Minaur Baia Mare – 17p (19-7) – 7
- SCM Zalău – 17p (19-8) – 7
- Sportul Șimleu – 12p (13-15) – 8
- CAO Oradea – 11p (11-11) – 7
- Gloria Bistrița – 11p (12-15) – 8
- Someșul Dej – 9p (10-12) – 8
- CSC Sânmartin – 8p (7-8) – 7
- Progresul Șomcuta – 8p (13-17) – 8
- CSM Satu Mare – 6p (9-7) – 5
- Luc. Oradea – 1p (6-18) – 7
Etapa a 9-a (ultima din tur, sâmbătă, 7 noiembrie): Someșul Dej – CSC Sânmartin; Luceafărul Oradea – CAO Oradea; SCM Zalău – Progresul Șomcuta; CS Minaur – CSM Satu Mare; Gloria Bistrița – Sportul Șimleu.