Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a declarat ca ”este o crestere cinstita, care porneste de pe acum si nu a fost conditionata de limitarea unor drepturi ale minerilor”, dupa cum informeaza Rompres.
Ministrul economiei a mentionat ca in urmatorii ani se prevede disponibilizarea a 1.000 de angajati ai Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani, in conditiile in care productia de huila va ramane la trei milioane de tone, cat este acum. Pe de alta parte, o crestere anuala a productiei de carbune cu 500.000 de tone va fi de natura sa stopeze disponibilizarile de personal de la CNH Petrosani.
Vosganian a adaugat ca in aceasta perioada se lucreaza la o strategie energetica nationala care prevede, intre altele, restructurarea CNH Petrosani si degrevarea acesteia de ”o serie de poveri fiscale nemeritate”, precum si abordarea acestei companii de pe alte planuri economice.
Ministrul a adaugat ca in luna iunie, la exploatarea miniera Lupeni va fi inaugurata o importanta investitie in domeniul echipamentelor de extractie a carbunelului, care va conduce la o crestere a productivitatii muncii cu 30%.
Sursa: Ioana Osan