Românii vor avea la dispoziție, din 20 martie, un nou serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte, anunță Ministerul Afacerilor Interne. Noul serviciu va permite efectuarea unei programări începând din ziua curentă, valabilă o perioadă de 90 de zile.
Noul serviciu online are o interfaţă grafică intuitivă, care va permite introducerea în siguranţă a datelor de identificare, şi notificarea prin e-mail.
Pe lângă alte beneficii de ordin tehnic, noua platformă de programare, dezvoltată împreună cu specialiștii Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației, oferă posibilitatea extinderii pentru alte servicii sau chiar pentru alte structuri MAI.
În prezent, zilnic, se depun, în medie, 6.700 de cereri pentru eliberarea paşaportului, iar timpul mediu de eliberare a documentelor de călătorie a fost de 3-5 zile.