Ministerul Finanțelor recunoaște că a majorat ilegal nivelul accizelor în ultima zi a anului trecut, așa cum a semnalat Profit.ro, și a propus modificarea articolului din Codul Fiscal, care îi permitea actualizarea accizelor cu creșterea prețurilor de consum până pe 20 octombrie, în sensul extinderii acestui termen până pe data de 31 decembrie a fiecărui an.
Ordonanța propusă de MFP a intrat în ședința de guvern de luni. Profit.ro a semnalat, în ultima zi a anului trecut, că Ministerul Finanțelor a decis, fără nicio bază legală, să majoreze accizele la carburanți, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către președintele Iohannis și publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei.
Astfel, Finanțele au decis, marți, 31 decembrie, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar și că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, și au majorat accizele cu 7% față de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial – cu 117 lei/1.000 l la benzină și cu 107 lei/1.000 l la motorină.
Continuarea pe profit.ro