Arhiepiscopia Timişoarei, parlamentarii liberali de Timiş, dar și prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu au luat poziţie, joi, vizavi de o postare promovată de Ministerul Sănătăţii pe pagina sa oficială de Facebook, privind vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, în care apare Catedrala Mitropolitană din Timişoara fără cruci. Ulterior, ministerul a editat poza.
Arhiepiscopia Timişoarei a cerut Ministerului Sănătăţii editarea imaginii publicate inițial, cu prezentarea completă şi corectă a Catedralei Mitropolitane din Timişoara, ţinând cont şi de faptul că lăcaşul de cult timişorean apare în postarea ministerului şi fără acordul Centrului eparhial.
De asemenea, şi deputatul liberal de Timiş, Marilen Pirtea, afirmă, într-o postare pe Facebook, că este regretabil că imaginea Catedralei Timişoarei apare din nou stilizată grafic, reprezentată ca „artă modernă”, fără cruci.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a scris și el un mesaj pe Facebook în care îl acuză pe ministrul Sănătății că „murdărește totul, bătându-și joc de credința timișorenilor”.
După apariția mesajelor publice, ministerul Sănătății a editat imaginea.