"Suntem constienti ca in conformitate cu Constitutia Romaniei suntem solidar raspunzatori cu toate actele guvernului si din acest motiv dorim sa fim si solidar informati”, se arata in scrisoarea ministrilor democrati, obtinuta de Rompres.
Cei patru ministri PD i-au cerut premierului sa solicite MEC o informare privind stadiul pregatirii pentru iarna 2006-2007, mai ales in ceea ce priveste stocurile – cantitatile normate, cantitatile existente la 1 decembrie, consumul zilnic, livrarile zilnice si pentru cate zile este asigurata functionarea din stoc.
Totodata, ei vor sa afle informatii despre comertul cu energie electrica – toate firmele care cumpara de la producatorii de stat, actionarii acestora, cantitatile, perioada, intervalul orar, pretul si data la care a fost incheiat contractul, precum si firmele cu capital majoritar de stat care cumpara energie electrica, cu aceleasi elemente.
Purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, anuntase miercuri, dupa sedinta de guvern, ca primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a solicitat Ministerului Economiei si Comertului sa prezinte o informare completa legata de comertul cu energie electrica si sa faca o noua analiza a stocurilor de combustibil.
Sursa: Ioana Osan