Noul ministru al Administratiei si Internelor a fost desemnat, in unanimitate, vicepresedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat presedintele PSD Mircea Geoana, la finalul reuniunii Comitetului Executiv National (CExN) al partidului.
Mircea Geoana a spus ca, din punctul PSD de vedere, „perioada de rodaj, de acomodare la noua postura de guvernare s-a incheiat”. „Avem practic tot ceea ce insemana reprezentare pesedista in structurile guvernamentale nominalizate. Din acest moment, asigur opinia publica si partenerii de coalitie ca PSD intra intr-o logica de disciplina, de coeziune si loialitate fata de programul de guvernare asumat”, a precizat liderul social-democratilor.
Potrivit acestuia, Liviu Dragnea are toate calitatile profesionale si tot ce inseamna instinctele corecte pentru aceasta functie importanta. „Liviu Dragnea este un mare campion al descentralizarii, si prezenta domniei sale va fi o garantie a faptului ca acest mare proces de democratizare in profunzime a Romaniei va continua intr-un ritm accelerat. Este un om care cunoaste foarte bine si problemele comunitatilor romanesti, este un coleg in care imi pun mare incredere”, a mai spus presedintele PSD.
Liviu Dragnea a declarat ca obiectivele sale principale se refera la siguranta cetatenilor pe strada si la cea a copiilor din scoli. El s-a declarat „coplesit” de increderea aratata de conducerea PSD si a adaugat ca a luat aceasta decizie in urma consultarilor avute cu primarii si cetateni din judetul sau.
In ceea ce priveste desemnarea secretarilor de stat la MAI, Mircea Geoana a precizat ca Liviu Dragnea va avea ragazul necesar sa preia functia din minister, dupa care va proceda la aceste nominalizari.
BIOGRAFIE LIVIU DRAGNEA
Liviu Nicolae Dragnea s-a nascut la 28 octombrie 1962, in comuna Gratia, judetul Teleorman.
Este licentiat al Facultatii de Transporturi – sectia autovehicule rutiere a Institutului Politehnic Bucuresti (1981-1987). A urmat un curs de specializare, in luna iulie 1997, la Scoala de Inalte Studii Administrative din Roma.
A lucrat ca inginer auto, sef atelier mecanic la IUGTC Craiova, intre anii 1987 si 1990. A fost manager de firma privata in perioada 1990-1996.
Membru al Partidului Democrat; vicepresedinte al PD – filiala Turnu Magurele, intre octombrie 1995 si martie 1996, si al Organizatiei judetene Teleorman. Director de campanie electorala la alegerile locale si generale din 1996.
A fost consilier local al municipiului Turnu Magurele, functie detinuta intre 2 iunie si 23 decembrie 1996.
Din 23 decembrie 1996 pana in anul 2000 a ocupat postul de prefect al judetului Teleorman. Este presedinte al Consiliului Judetean Teleorman incepand cu 17 iunie 2000.
Dupa alegerile din 2000 se inscrie in PSD, devine presedintele Uniunii Consiliilor Judetene din Romania, iar dupa alegerile din 2004 isi pastreaza functia de presedinte al Consiliului Judetean. Reales ca presedinte al Consiliului Judetean Teleorman in urma scrutinului local din iunie 2008.
In 2005, obtine functia de vicepresedinte al PSD. La 7 iulie 2008, Liviu Dragnea a fost numit coordonator al filialei Giurgiu a PSD, iar la 11 iulie a fost desemnat la Consiliul National Comun al PSD si PC pentru a se ocupa de prezentarea ofertei electorale pe probleme de reforma, administratie si descentralizare. La 18 decembrie a fost ales de Comitetului Executiv National al PSD in functia de coordonator al grupului de ministri social-democrati din Guvernul Boc, cu rolul de a pastra legatura de la nivelul conducerii partidului cu echipa de ministri ai PSD.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult