Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a afirmat că autorităţile din România le ajută cu tot ce pot pe cele olandeze astfel încât persoanele care au furat obiectele de patrimoniu expuse la Drents Museum din Olanda să fie prinşi, iar acestea să fie recuperate intacte. Intotero nu crede că acestea vor fi distruse pentru că în acel caz nu ar mai avea nicio valoare.
Natalia Intotero a declarat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că obiectele respective au ajuns în Olanda în luna iulie a anului trecut.
”Aceste obiecte au ajuns pe teritoriul Olandei la începutul lunii iulie 2024. A fost un proiect demarat de colegii mei de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Nu eram ministru la vremea respectivă. Asta nu mă scuză şi mă voi implica cu toată puterea mea pentru a face tot ce-mi stă în putinţă să ajut autorităţile din Olanda printr-o colaborare foarte bună. Tocmai am închis telefonul cu omologul meu, ministrul Culturii, domnul Eppo Bruins şi m-a asigurat de toată implicarea personală a dânsului alături de colegii din celelalte instituţii şi că în următoarele zile chiar va face o deplasare la faţa locului”, a transmis Natalia Intotero.