Ministrul economiei, Varujan Vosganian, nu este de acord cu repornirea activitatii Companiei Nationale Remin Baia Mare, inchisa prin decizie a guvernului la sfarsitul anului trecut, fiind de parere ca sansele acesteia de supravietuire sunt minime.
Prezent joi in Baia Mare, ministrul s-a intalnit cu directorul companiei miniere, Vasile Pintea, si cu liderul sindicatului, Gheorghe Pasca, carora le-a spus ca nu va mai sprijini financiar activitatea de extractie. Discutiile s-au purtat fara presa si in prezenta a doar cateva persoane, fara vreo legatura cu mineritul, adica a senatorului Ioan Corodan si a consilierului judetean Titus Liviu Pasca.
Intalnirea nici nu a fost una de durata si, potrivit declaratiilor ulterioare ale ministrului, cu siguranta le-au taiat elanul reprezentantilor Remin, care au anuntat ca in maximum o luna cinci unitati miniere vor extrage din nou minereu. Chiar cu o seara inainte de venirea lui Vosganian in Baia Mare, liderul Uniunii Sindicatelor Miniere (USM) Maramures, Gheorghe Pasca, a declarat ca prima tona de concentrat va fi predata concernului Trafigura la inceputul lunii iunie.
Experiment pe mineritul din nordul tarii
Varujan Vosganian a apreciat ca reluarea productiei ”va fi un experiment care se va dovedi temerar” si a atentionat ca ”raspunderea pentru pagubele financiare va reveni integral conducerii Remin”, ceea ce ar mai putea reduce din elan sustinatorilor teoriei despre rentabilizarea mineritului maramuresean.
Reprezentantul guvernului a declarat ca pentru a fi de acord cu reluarea productiei trebuie sa primeasca dovezi ca unitatile de la Baia Sprie, Cavnic, Razoare, Flotatia Centrala Baia Mare (judetul Maramures) si Turt (judetul Satu Mare) sunt rentabile. El a cerut sa vada un studiu realizat de experti internationali, aratand ca nu poate lua in considerare documentele intocmite in cadrul companiei, suspectand ca acestea ar fi partinitoare.
Directorul companiei a fost facut cu ou si cu otet
”Directorul are toata libertatea sa ma convinga. Un document despre care vorbeste cineva nu este suficient. E nevoie de o analiza atenta a unei autoritati internationale, cum ar fi Banca Mondiala. E nevoie de mai mult decat de opinia directorului de la Remin. Le-am cerut sa imi prezinte un studiu ca minele sunt rentabile, iar daca in acesta exista dovezi ca minele sunt rentabile sunt dispus sa repornim activitatea”, a declarat acesta.
Varujan Vosganian a fost nemultumit ca la cateva luni de la disponibilizarile colective facute la Remin, in urma carora au plecat din sistem cu plati compensatorii circa 2.500 de salariati, administratia a inceput sa faca angajari in vederea redeschiderii activitatii in cinci unitati miniere considerate rentabile.
”Pe o usa i-au dat afara si pe alta i-au angajat, asta dupa ce au facut presiuni asupra noastra ca sa acceptam cu o luna prelungirea ordonantei privind diponibilizarile. Acum am aflat ca exista si alte probleme si ca cer alte 500 de miliarde de la buget. Am spus ca nu mai dau bani”, a declarat ministrul.
Remin, oaia neagra a ministerului economiei
El nu a fost foarte incantat de ce se intampla la Remin, sugerand ca multe din deciziile luate de administratie s-au luat peste capul sau desi compania este in subordinea ministerului economiei.
Oficialul guvernului a spus ca nu va mai da niciun ban decat daca exista acte clare, referindu-se la cererea Remin de a primi un rest de subventie ramas neachitat de anul trecut. Vosganian a cerut insa sa vada actul prin care statul a cerut Remin sa produca in plus inainte de a achita suma. Sindicalistii au precizat chiar miercuri ca banii ar fi necesari pentru achitarea unei parti din datoria pe care mineritul o are fata de Electrica.
Varujan Vosganian a mai spus ca de la preluarea mandatului si pana acum singurele conflicte sindicale le-a avut la Remin Baia Mare, unde au avut loc mai multe mitinguri, greve si chiar blocari in subteran ale minerilor pentru prelungirea termenului de aplicare a ordonantei privitoare la disponibilizarile colective.
Decizia ministrului de a nu mai sprijini Remin i-a afectat pana si primarii localitatilor unde functionau mine si care, in mod ironic, sunt in mare parte din acelas partid cu ministrul. Ei i-au cerut o intrevedere lui Vosganian in incercarea de a-i schimba decizia, iar primarul orasului Baia Sprie, Valer Barboloviciu, ca sa il imbuneze probabil i-a oferit acestuia un cadou.
Alesul i-a dat un clop morosan in locul palariei pe care Vosganian a pierdut-o imediat dupa castigarea alegerilor de catre Alianta D.A.. Atunci, presedintele Traian Basescu i-a aruncat imensa palarie in multime, spre amuzamentul tuturor, inclusiv a proprietarului. In prezent, situatia s-a schimbat, iar ministrul sta cat mai departe de Basescu, despre care a spus ca este ”o mare dezamagire”.
Sursa: Meda Muntean