Romania trebuie sa renunte la cota de TVA de 24%, pentru ca nu vom putea sa urcam spre 4% crestere economica, a declarat, astazi, 20 iunie, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
„Romania trebuie neaparat sa renunte la cota de TVA de 24%. Nu vom putea sa urcam catre 4% crestere economica cu acest TVA. Incepand cu anul viitor aceasta trebuie sa fie una dintre marile noastre prioritati. Trebuie sa fie un suport informatic care in timp real sa ofere informatii din intreaga Romanie, in care o informatie sa se gaseasca in acelasi timp la toate institutiile, in care atunci cand un notar incheie o tranzactie un server central sa inregistreze tranzactia. Sa nu mai trebuiasca ca eu, ministru, sa depun declaratia de avere de la an la an, ci Autoritatea Nationala de Integritate sa imi dea formularul de declaratie de avere si eu sa-l confirm”, a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, intreaga administratie trebuie sa iasa din aceasta „obsesie si captivitate a necesitatii doar de stapanire a crizei”. Varujan Vosganian participa la conferinta ‘Cei mai mari jucatori din economie’, organizata, joi, la Bucuresti.
In cadrul evenimentului, liderii celor mai mari 80 de piete din economie sunt invitati sa realizeze o analiza a evolutiei propriilor afaceri intr-o perioada marcata de inceputul cresterii economice. Pe lista celor invitati sa sustina discursuri se afla oficiali ai statului, reprezentantii celor mai mari banci si companii din Romania, de stat sau private, dar si oameni de afaceri.
Sursa: Agerpres