Hărdău le-a spus studenţilor că e posibil să întâmpine multe nedreptăţi şi a arătat cu degetul către cei care permit ca lucrările de licenţă să fie cumpărate, dar şi spre dascălii care dau note în funcţie de „parametrii” sociali ai candidaţilor. Ministrul nu a indicat însă paşii care vor fi făcuţi pe viitor pentru a combate flagelul despre care le-a vorbit celor aproximativ 500 de tineri prezenţi la eveniment.
“E nevoie de o reformă în interiorul universităţilor. Nu spun că aceste fraude se regăsesc în toate instituţiile din ţară, dar ele există şi creează un efect de bumerang negativ asupra calităţii învăţământului. E nevoie de profesori de caracter (…) Încă la noi inovaţia de tip mioritic mai funcţionează. Acum culegem roadele a ceea ce s-a făcut în învăţămât în urmă cu zece ani, iar ceea ce facem noi acum va avea efect doar peste 4 – 5 ani”, a declarat, după manifestare, ministrul Hărdău.
Acesta a mai spus că a ales să vină în Baia Mare la deschiderea anului universitar pentru că a aflat că în această localitate nu a venit niciodată un ministru la un astfel de eveniment. “Am ales şi municipiul Alba, unde era aceeaşi situaţie şi unde am fost duminică. E drept că am fost în Maramureş şi la închiderea anului şcolar preuniversitar, în zona Lăpuş. Am considerat că merită să revin.”
Sursa: Larisa Tivadar