Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că 600 de milioane de lei vor fi alocate pentru rechizite, pentru întreg anul şcolar, şi vouchere pentru echipament sportiv, respectiv „costum de trening şi adidaşi”.
„Nu este prima dată când se derulează un asemenea proiect. Un proiect de rechizite şcolare pentru un număr de aproximativ 1,1 -1,2 milioane s-a mai derulat începând cu anul 2001. (…) Procedura va fi Legea achiziţiilor publice. Nu putem să fim în afara legii. Intenţionăm ca în aceste resurse să cuprindem pentru elevii din ciclul gimnazial şi două cărţi – Limba română şi Matematică, manuale care să rămână la ei pentru că le sunt utile pentru Evaluarea de la clasa a VIII-a şi pentru ciclul liceal disciplinele care sunt discipline de examen”, a anunţat ministrul Educaţiei.
Potrivit Ecaterinei Andronescu, elevii din învăţământul obigatoriu (clasa pregătitoare – clasa a X-a) vor primi în acest an vouchere pentru echipament sportiv.
„Pentru echipamentul sportiv se dau vouchere şi fiecare îşi cumpără potrivit măsurii costum de trening şi adidaşi”, a mai precizat Andronescu.