Virgil Popescu este primul ministru din actualul cabinet care ia o măsură pentru oamenii de rând și nu una în favoarea marilor companii. Este vorba de eliminarea haosului de pe piața energiei: consumatorii vor putea primi reduceri de preț de la furnizorii de ultimă instanță (Enel, Cez, Electrica, E. ON). Prin modificarea legislativă de care vorbim, cei enumerați vor acorda o reducere comercială până pe 30 iunie clienților casnici care s-au trezit în situația de a fi facturați la preturi mult mai mari.
Aproape 6 milioane de oameni din cei 8,7 milioane de consumatori casnici de energie au fost trecuți automat din regim reglementat în serviciul universal, care, așa cum am spus în mai multe rânduri, este plătit cu preț mult mai mare decât cel de pe piața liberă. Până la intervenția ministrului, nicio autoritate nu s-a preocupat de situația acestor oameni. Ne referim în special la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul energiei (ANRE). Cei de acolo sunt plătiți din banii colectați de la firmele furnizoare de energie, adică exact de către cei ce făceau acele profituri uriașe pe spatele oamenilor. Iar salariile celor de la ANRE sunt cele care au scandalizat România în ultimii ani..
În ce constau modificările
Prin demersul ministrului Virgil Popescu se modifică Legea energiei 123/2012, astfel încât să oblige furnizorii de ultimă instanță să factureze consumul de energie realizat în perioada 1 ianuarie- 30 iunie 2021 de către clienții casnici din portofoliu la un preț egal cu minimul dintre prețul din oferta de serviciu universal și prețul din oferta concurențială, cu valoarea cea mai mică a respectivului furnizor, valabile la 1 ianuarie 2021.
Furnizorii de ultimă instanță vor avea obligația de a comunica clienților casnici din portofoliu, în perioada 1 februarie-30 iunie 2021, oferta de serviciu universal, precum și ofertele concurențiale cele mai adecvate profilului de consum al clientului, care vor conține valorile tuturor elementelor ce intră în calculul valorii facturii.
Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a informa lunar, cu bună credință, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie 2021, clienții casnici și beneficiarii de serviciu universal din portofoliul propriu, cu privire la ofertele concurențiale proprii aplicabile și la dreptul de a încheia un contract pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
Începând cu data de 1 iulie 2021, în cazul clienților casnici care nu au încheiat cu un furnizor un contract concurențial cu intrare în vigoare până la data de 1 iulie 2021, consumul de energie realizat de la respectiva dată se facturează de către furnizorii de ultimă instanță cu un preț egal cu prețul din oferta de serviciu universal în vigoare, sub condiția îndeplonirii obligației de a continua să-și informeze lunar, până la sfârșitul anului 2021, clienții casnici beneficiar de serviciu universal cu privire la ofertele concurențiale proprii aplicabile și la dreptul de a încheia un contract pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are obligația de a derula, pe parcursul întregului an 2021, campanii de informare care să vizeze informarea consumatorilor cu privire la exercitarea dreptului de a-și alege furnizorul de energie și la avantajele furnizării energiei în regim concurențial, cu sublinierea dreptului oricărui consumator casnic de a încheia contract cu orice furnizor licențiat, fără niciun impediment din partea actualului furnizor.
Legat de activitatea ministrului Popescu, mai trebuie amintit că acesta a fost primul care a avut curajul să denunțe public managementul defectuos al fostului primar general, Gabriela Firea. Acesta a declanșat scandalul Radet-Elcen, prilej cu care am putut vedea toți adevăratele probleme ale încălzirii Capitalei.