Ministrul Finanțelor a făcut câteva comentarii asupra modului în care astăzi sunt percepute contribuţiile la sănătate.
„Pe de altă parte, trebuie să privim cu atenţie şi modul în care sunt percepute contribuţiile, pentru că în toată această discuţie cu eliminarea excepţiilor şi reducerea contribuţiilor, trebuie discutat principial.
De exemplu, contribuţiile la sănătate funcţionează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate.
Este incorect ca unul care câştigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital.
Atunci, ar trebui să gândim un plafon până la care să percepem contribuţia de sănătate, pentru că ea nu funcţionează ca acea contribuţie la pensii, când tu acumulezi, contribui şi vei primi înapoi, atunci când ajung la pensie, o sumă de bani”, a spus Dan Vîlceanu.