Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al „Treilea Război Mondial”, a declarat vineri ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, în cadrul unei conferinţe la Roma pe tema „Perspective europene pentru o apărare comună”.
Guido Crosetto a făcut această declaraţie, difuzată de media italiene, după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu în marja reuniunii care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO, conform unui comunicat publicat ulterior de Ministerul italian al Apărării.
Potrivit ministrului italian, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe „în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev” şi deci „la frontierele Europei”.
„A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”, a subliniat Crosetto.
În acelaşi timp, ministrul italian a ţinut să accentueze că ţările NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse.
Crosetto asigurase deja joi că ţara sa va trimite doar arme defensive care să permită apărarea Ucrainei de agresiunea rusă şi pentru a „opri” o escaladare a conflictului.
„Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a spus ministrul în cadrul unui interviu difuzat pe postul de televiziune La7.