Laszlo Borbely are programată o întâlnire cu şefii de instituţii şi primarii maramureşeni. După şedinţa Colegiului Prefectural de la Palatul Administrativ, coloana oficială se va deplasa la sălile de sport de la Liceul „Emil Racoviţă” şi Grupul Şcolar de Industrie Uşoară din Baia Mare, după care se va merge la Sighetu Marmaţiei. Ministrul va inspecta calitatea lucrărilor la blocul ANL aflat în curs de finisaj în municipiul din Maramureşul istoric şi se va întâni cu comunitatea de maghiari din zonă la gimnaziul ”Lövei Klára”.
În cursul după-amiezii, demnitarul va avea o întâlnire cu primarul Băii Mari, Cristian Anghel, şi va participa la o şedinţă a aleşilor locali ai UDMR, care se va desfăşura la Centrul de Afaceri ”Millennnium”, Borbely fiind vicepreşedinte al formaţiunii.
Prefectul Maramureşului, Gyongyike Bondi, a declarat că nu va pierde prilejul de a cere bani de investiţii. ”Noi nu am primit decât 15 miliarde de lei după inundaţiile din această vară, sumă care a fost alocată comunei Botiza. Nevoile sunt însă mult mai mari, iar noi am înţeles că la nivelul ţării au fost alte comunităţi mult mai afectate de calamităţile din acest an. Cred însă că am avut răbdare şi că acum a venit şi rândul nostru”, a spus reprezentantul guvernului în teritoriu. Gyongyike Bondi a mai afirmat că va pune în discuţie şi proiectele pentru refacerea drumurilor din judeţ, şi bineînţeles, al construcţiei de noi săli de sport, aceasta fiind cererea la modă în rândul primarilor.
Sursa: Meda Muntean