Costel Alexe, ministrul liberal al Mediului a tocat nu mai puțin de 350.000 de euro pentru protejarea a 3 vipere. În urmă cu câțiva ani, o asociație a accesat 350.000 de euro din fonduri europene pentru protejarea unei specii de vipere din zona Moldovei, manager de proiect fiind liberalul ieșean Costel Alexe, potrivit newsweek.
Cea mai mare parte din bani s-au dus pe contracte, unele supraevaluate. La finalul proiectului, reprezentanții asociației au anunțat că într-unul dintre cele două situri nu a fost descoperită nici o viperă iar în celălalt, doar trei. În prezent, Costel Alexe este președintele Organizației Județene Iași a PNL.
Cu viteza fulgerului
Cazul banilor europeni cheltuiți de asociația lui Alexe a fost prezentat în 2015 de actuala echipă de la REPORTER DE IAȘI.
Asociaţia „Help People and Nature“ (HPN) din Iași a fost înființată în februarie 2011, avea sediul într-un apartament al familiei Alexe și, o lună mai târziu, a depus pentru finanțare europeană proiectul ”Dezvoltarea managementului în Siturile Natura 2000: Dealul lui Dumnezeu şi Pădurea şi pajiştile de la Mârzeşti – judeţul Iaşi”. Fără CV-uri impresionante sau experiență, proiectul a fost aprobat: 1,65 milioane lei, dintre care 1,4 milioane lei nerambursabili. Pintre altele, proiectul a vizat şi protejarea speciilor care trăiesc în acea zonă. Potrivit unui ghid tipărit de asociaţie, speciile care trebuie ocrotite erau Croitorul marmorat, Popândăul european, Vipera de stepă moldavă, şoarecele săritor de stepă, cosaşul de stepă şi şarpele de alun.
Un milion de lei din sumă a fost repartizată pentru achiziții, iar din aceștia, 700.000 de lei au ajuns la firme ale colegilor de partid ai lui Alexe sau la o persoană cu strânse legături cu familia acestuia.
O bună parte din restul de 600.000 de lei (diferenţa de la 1 milion la 1,65 milioane lei) a fost încasat tot de penelişti, de data aceasta ca salariaţi în cadrul proiectului. Manager de proiect, și Costel Alexe a fost pe statul de plată. Ulterior, reprezentant al asociației în cadrul proiectului a devenit și soția sa.
Marea familie a partidului
Fentarea concurenței pentru ca sumele să ajungă ”la cine trebuie” a avut loc prin ”selecţie internă de oferte”, adică anunţurile au fost postate doar pe site-ul proiectului. ”Au primit, astfel, bani liberalii Adrian Căliman (director adjunct Casa Studenţilor şi consilier judeţean) prin firma Gaman Show & Event: 23.000 de lei pentru servicii de organizare evenimente; Tudor Jijie (director executiv al Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru) prin Fast Training Consulting (firma de sondaje a filialei locale a partidului): 21.000 de lei; Anghel Ficu (consilier local şi director general adjunct la Centrul Regional – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), prin Development Training Consulting: circa 350.000 de lei, în baza a două proceduri. Funcțiile erau cele ocupate de Căliman, Jijie și Ficu la acea vreme.
Ficu, care anterior îl avusese angajat pe Alexe la una dintre firmele sale, a dat un răspuns de tot râsul când a fost întrebat de contracte: ”Nu ştiu de ce mă întrebaţi pe mine, doar nu au fost bani publici, de aceea nu cred că am obligaţia să vă răspund. Ah, da… au fost bani din fonduri europene…”
„Ce treabă are una cu alta? Contractul a fost făcut prin procedură de achiziţii”, a fost, apoi, reacția lui Ficu atunci când a fost întrebat de modalitatea de atribuire a procedurilor.
Supraevaluare de 180.000 de lei
Alte semne de întrebare le-a ridicat un contract de 246.000 de lei, pentru materiale de informare, promovare şi publicitate, atribuit firmei Dedalis Advertising SRL D, firmă înfiinţată cu câteva luni înainte, de Oana Ştefana Strâmbu. Anterior, ea trecuse la capitolul “Activităţi şi societăţi” dintr-un cont de pe rețeaua Linkedin şi calitatea de membru al Asociaţiei Tinerilor Ieşeni, la care Alexe a fost membru fondator şi preşedinte. În plus, la un moment dat, sediul firmei Dedalis a lui Strâmbu era același cu al unei firme a familiei Alexe. ”A fost un contract obţinut prin achiziţie publică. Eu nu fac parte din PNL şi nu am făcut parte nici din Asociaţia Tinerilor Ieşeni. Firma a fost înfiinţată la începutul lui 2012, dar nu văd ce legătură are cu faptul că am obţinut acest contract la jumătatea acelui an. Am mai avut de-atunci contracte la fel de mari. Nu are nicio legătură că îi ştiu pe cei din familia Alexe. Ştiu că s-a muncit foarte mult şi am realizat multe materiale. Banii nu i-am luat numai eu, am avut salariaţi, colaboratori”, declara Strâmbu.
Pe baza unei liste din contract, jurnaliștii din Iași au calculat diferența dintre costul real și costul decontat de Uniunea Europeană pentru produsele publicitare livrate de Dedalis: circa 180.000 de lei. Se plătiseră 246.000 de lei în loc de 64.775 lei.
Alexe: ”Am făcut lucrurile cu bună credinţă”
Alexe a declarat, la acel moment, că ”Orice manager de proiect, fie că vorbim de o companie privată, o asociaţie, o fundaţie sau o instituţie nu este responsabil decât de bunul mers al acelui proiect, conform contractului. Orice alt rol care îl depăşeşte, nu poate fi pus în sarcina sa. Iar informaţiile solicitate pot fi obţinute doar de la respectivele entităţi. (…) Sunt un om politic responsabil. Am făcut lucrurile cu bună credinţă, legalitate şi corectitudine.”
La finalul proiectului, într-o conferință de presă ținută într-una dintre ultimele zile ale lui 2015, soția lui Alexe a declarat că ”Într-adevăr, în situl Pădurea şi Pajiştile de la Mârzeşti nu a fost găsită nicio viperă, dar să ştiţi că la Dealul lui Dumnezeu au fost găsite şi fotografiate trei! Faptul că noi nu am reuşit să le găsim nu înseamnă că ele nu sunt acolo!“
În prezent, președintele Asociației Help People and Nature“ (HPN) este chiar Raluca, soția lui Costel Alexe.
Afaceri pe bani publici
Acestea nu sunt singurele fonduri publice ale familiei Alexe de când acesta a prins funcții prin filială. În 2015, societatea Corporex a soției a prins două contracte în valoare totală de circa 200.000 de lei la Dumești, de la o primărie a unui coleg de partid ce a ajuns apoi, pentru 8 ani, la închisoare din cauza unor mișmașuri cu terenuri.
Firma de cadastru a fratelui lui Alexe, Moldavia Topo Cad SRL, are achiziții directe mai ales în mediul rural. Numai în acest an, Primăria Aroneanu din județul Iași, condusă tot de un liberal, a atribuit acestei firme trei contracte în valoare totală de peste 35.000 de lei.
De când a avansat în politică, fiind deputat din 2012, Costel Alexe s-a procopsit: are patru terenuri în trei comune de lângă Iași, trei apartamente, 70.000 de lei la purtător și a împrumutat unei persoane fizice 100.000 de lei. E adevărat că are de restituit credite de circa 85.000 de euro și 135.000 de lei.