Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat în seara zilei de luni, 30 noiembrie, că PNL are de gând să crească pensiile când va fi oportun pentru economie. Tot pe acest subiect, ministrul a precizat că și creșterea alocațiilor este văzută drept o necesitate de liberali. În ceea ce privește concedierile în rândul bugetarilor, Violeta Alexandru a sugerat că există persoane vizate de o astfel de măsură.
„Părerea mea este că trebuie să avem încredere în judecata celor care evaluează lucrurile și care văd că în economie nu e ușor. Eu cred că s-a înțeles că PNL a făcut o creștere într-un mod unic față de alte țări în privința pensiilor, noi nu că am promis, chiar am făcut-o, într-un an dificil pentru economie.
Vom avea grijă să facem o creștere oportună pentru economie, am încredere că se înțelege tot ceea ce comunicăm în această perioadă, nu că nu ne-am dorit, ci în măsura posibilităților și o vom face și în anii viitori. Contează să crească numărul contractelor de muncă și veniturile pentru a crește pensiile.
Noi, liberalii, am fost cei care am generat în ultimii ani creșteri de alocații și asta s-a văzut în Parlament. Nu PSD, ci PNL a crescut când s-a putut, deci nu se pune problema să nu înțelegem necesitatea creșterii alocațiilor. Vom continua să creștem pe acaestă linie și sunt convinsă că CCR va vedea eforturile noastre. Creșterea trebuie să fie făcută în funcție de posibilitățile bugetare, să putem să ne ținem de promisiune, să le putem da”, susține Violeta Alexandru.
În ceea ce privește posibilele înghețări sau tăieri de salarii în 2021, dar și concedieri în rândul bugetarilor, Violeta Alexandru a afirmat că:
„Eu nu mint, dacă ar exista un asemenea scenariu, v-aș spune că se lucrează. Salariile bugetarilor sunt direct dependente de starea economiei și de contribuțiile pe care le aduc la buget. Eu apreciez foarte mult eforturile colegilor mei din minister, care au muncit cot la cot cu mine și au văzut că eu nu i-am evaluat pentru simpatiile față de PSD, pe care și le-au exprimat, ci după muncă.
Totul depinde de munca serioasă. Nu se lucrează la niciun scenariu de tăiere a salariilor, dar sunt necesare unele schimbări. E greu de înțeles că cineva se va descurca dacă nu știe să folosească tehnologia, mai ales în aceste timpuri în care trebuie să ne adaptăm rapid. Vom vedea care este evaluarea pe care o vom face în perioada următoare”.