Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că va tăia în carne vie la CNAIR și TAROM, două dintre companiile care au generat foarte multe probleme în ultimii ani. La CNAIR, Cuc îi vizează pe cei 23 de directori, iar la TAROM va fi rărit ”stufărișul” de șefi.
„La TAROM chiar ieri am fost informat de Consiliul de Administratie, s-a luat decizia să se facă în primă fază o restructurare de 300 de posturi la direcția de achiziții, comercial, economic, acolo unde s-a identificat un stufăriș așa, mai mare, în cadrul companiilor.
Săptămâna viitoare urmează să intre și domnul director cu organigrama in Consiliul de Administratie cu reducerea posturilor de conducere, dar și cu reducerea persoanelor care nu aduc o valoare proiectelor de infrastructură din România”, a declarat Răzvan Cuc la Realitatea TV.