Ziua de luni 30 aprilie 2012 va fi declarata zi nelucratoare in sectorul public si urmeaza sa fie recuperata ulterior, intr-o sambata din luna mai, astfel incat sa fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia Sarbatorii de 1 Mai, a declarat, astazi, 22 aprilie, premierul Mihai Razvan Ungureanu.
„Am discutat deja despre acest subiect in Guvern si aceasta este intentia noastra„, a spus Ungureanu.
Guvernul a discutat in sedinta posibilitatea ca bugetarii sa nu lucreze pe 30 aprilie, pentru a se prelungi astfel minivacanta de 1 Mai, o decizie urmand sa fie luata saptamana viitoare, a declarat, miercuri, Bogdan Oprea, purtatorul de cuvand al Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
„Guvernul a discutat in sedinta posibilitatea ca ziua de 30 aprilie sa fie libera pentru bugetari, urmand sa fie recuperata ulterior. A fost o discutie de principiu, o decizie urmand sa fie luata in sedinta Executivului de saptamana viitoare”, a spus Oprea.
Bugetarii sunt liberi marti, 1 mai, si daca nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive.
„MDRT sustine aceasta initiativa, pentru ca ar duce la cresterea circulatiei turistice de 1 mai si la un numar mai mare de zile petrecute de turisti in statiuni„, a adaugat Oprea.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a declarat tot miercuri ca Executivul in calcul stabilirea zilei de 30 aprilie ca zi nelucratoare, propunere „cald imbratisata” de Ministerul Turismului, deoarece astfel ar fi asigurate patru zile libere intre sfarsitul saptamanii viitoare si l Mai, fapt care ar constitui o oportunitate pentru sustinerea turismului romanesc.
„E o propunere care probabil va fi asumata de Guvern. E cald imbratisata de Ministerul Turismului, care ar considera cele patru zile care s-ar lega libere o oportunitate pentru sustinerea turismului local si evident ca Guvernul ia in calcul aceasta optiune”, a spus Suciu.
Potrivit estimarilor Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turisti romani vor merge pe litoral in minivacanta de 1 Mai, numar apropiat de cel inregistrat anul trecut.
Cele mai cautate statiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun si Vama Veche.
Sursa: Mediafax