Am pornit din Baia Mare la 7,30 dimineata luand-o spre Cavnic. Cer acoperit, destul de inselator, dar mizam pe corectitudinea prognozei. Cand depasim localitatea Sisesti, apropiindu-ne de Danesti si Surdesti soarele izbucneste in unde aurii deasupra orizontului dantelat. Zapada pe Arsita si Mogosa, destul de putina pe Gutaiul Doamnei-Trei Apostoli. In schimb, suind spre Pasul Neteda marginile soselei si mai apoi partiile de schi tradau stapanirea iernii. Superbe varfurile Pop Ivan-Muntele lui Serban, Farcaul si Mihailecul drapate in alb, admirate din Pasul Neteda. La fel de frumoasa Transcarpatia ucraineana subliniata de albele culmi montane de dincolo de Tisa. Tot mai grave, restranse, autumnalele pasteluri. Coborand spre Budesti, dincolo de Magura, se iveste peste valea Marei, Culmea Pietrei si mult mai departe catre nord-vest fruntariile comunei Sapanta. Complet sub negri nori, descurajant de-a dreptul stiind ca intr-acolo de indreptam.
In fundal Piatra Sapantei – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Pe valea Cosaului atelaje trase de cai robusti suiau dupa inca un transport de lemne pentru foc. Mai apoi, spre Cornesti, am admirat marnele cenusiu-verzui, intens erodate, de pe malul drept al raului.
Soarele se ivi timid cred tocmai pe cand intram in Sighetu Marmatiei.
Am continuat spre Sarasau, Campulung la Tisa, dupa care am coborat lin spre Sapanta, remarcand departe si-n dreapta comunitatii sulita-obelisc a turlei Manastirii Peri iar mai aproape, la stanga, stravechiul cimitir evreiesc cu pietre de capatai daltuite.
In centrul comunei Sapanta am cotit-o la stanga, depasind monumentala biserica in al carei tintirim se afla Cimitirul Vesel.
Pe garduri, din pacate, am remarcat paturi sintetice, covoare absolut oarecare, in locul traditionalelor cergi mitoase, albe, floral decorate sau cu varste negre, rosii.
Doar stiuletii de porumb de samanta, cu boabe brun-lucioase sau portocalii, din soiuri traditionale, legati cu panusi intre ei si pusi la uscat pe o ruda atarnata sub prispa casei, fanarele cu sarpanta mobila, claile de fan confereau o ancestrala autenticitate locului.
Casele specifice au disparut treptat, facand loc impunatoarelor vile cu fatade trase-n calcio vechio.
Asfaltul se termina aproape de pustiul acum camping, noi continuand pe drumul auto-forestier pietruit spre Pastravaria Sapanta, putand admira pentru prima oara inimaginabil de tumultuoasa smarald-cristalina vale a Sapantei, de-a dreptul ravasitoare pentru companionii mei, pasionati pescari.
Impunatoare, la dreapta (vest), dominand localitatea precum o creasta semeata de cocos, se iveste Piatra Sapantei (941 m), cu abrupt andezitic vertical spre est si impadurita cu foioase pe ceilalti versanti, continuand cu o culme usor descendenta, mai apoi avantata spre Piatra Borcutului, un excelent habitat al ursilor bruni. Aici, la poalele Pietrei, se afla un izvor mineral abundent , candva captat si utilizat la imbuteliere-comercializare ca apa de masa, de multa vreme o ruina, jeg si promiscuitate rurala impardonabila.
La stanga drumului, odinioara excelent, cu borduri de beton, acum plin de gropi, se ivesc trei foste cabane si dependinte forestiere, ideale amenajarii in scop turistic, din pacate lasate prada borfasilor care le dezmembreaza zi de zi.
In dreapta e valea Sapantei, din ce in ce mai spectaculoasa, cu praguri si repezisuri, megalitici bolovani drapati cu muschi, valtori nebune alternand cu amagitor-tihnite ochiuri afunde de apa.
Abrupturile stancoase andezitice coboara precum niste uriasi contraforti pentru a-si scalda temelia in malul stang al Sapantei.
Pe masura ce ne apropiem de Apa Rosie fagetul, intercalat cu paltin si frasin, sporea magia locurilor si soarele inviora covorul gros de frunze ruginii.
Atelaje trase de bidivii murgi ori suri suiau la padure.
Apa Rosie e un izvor cu resursele afundate-ntr-un zacamant feruginos. Ciudat e faptul ca la nici 2 m catre sud un alt izvor are apele cristaline.
Din dreapta drumului afluieste navalnica valea Nadosa, acompaniata de un lung drum auto-forestier pe care vom sui mai tarziu spre cascada Sipot ( vazuta de mine prima oara in urma cu vreo 3 ani alaturi de Iancsi Moldovan).
Abandonam masina putin mai sus, in dreptul unei frumoase cariere de andezituri piroclastice (concesionata unui privat), cu straturile ciudat modelate si rasucite de milenarele activitati tectonice.
Mii si mii de placi brun-negricioase ori sure se afla la poalele peretelui, de unde sunt extrase pentru a deveni pavaj, material pentru garduri, fundatii sau ingenioase aplicatii pentru somptuoase fatade.
S-a facut ora 9,40, prognoza se adevereste inca o data, iar soarele ne rasfata pe cand ajungem la locul in care se intalnesc valea Runcu (stanga – est) cu valea Sapanta (dupa unii toponimul ar fi Intre Sepinti – la sud).
Drumul forestier continua spre amontele vaii Sapanta, dar e 85 % distrus de viituri pe masura ce urci pe valea Runcu. O luam intr-acolo demarand nebunia vanarii imaginilor cu mirabile pretexte acvatice.
Stiam ca avem vreo 4,5-5 km pana la cascada Runcu, adica in circuit aproximativ 3 ore, un traseu pur teoretic marcat turistic cu banda rosie, in realitate un unic astfel de simbol aveam sa aflam odata ajunsi la capatul potecii abrupte ce duce-n albie, la poalele cascadei.
Admiram muschi, licheni uriasi cu aspect de miniaturale coarne de elani, arare omizi paroase punctate cu alb-portocaliu de parca ar fi fost fosforescente, sprintare mierle gulerate de apa (pescarusi de munte) disparand/reaparand dupa o clipa din apele reci dar pure, ferigi in impresionante buchete, ciorchinii rubinii stafiditi ai scorusilor de munte, stancarii dispuse in blocuri geometrice acoperite cu muschi, conturand malul stang al vaii.
Scrutam dupa ciute, cerbi, caprioare, mistreti ori chiar vreun Mos Martin dar…in afara crotinelor unui ciopor de oi coborate-n sat nu vedem nimic.
Aveam sa ne bucuram, cand nu ne mai asteptam, vazand seara, la intoarcere, o cumatra vulpe traversand asfaltul aproape de Pasul Neteda.
Viiturile au distrus an de an fostul drum forestier care coboara pe malul drept valea Runcului, in cateva locuri neramanand din el decat o amarata de poteca lata de maximum 35-45 cm.
Traversam pe bolovanii din vad valea Covatari care afluieste in malul drept al Runcului, venind dinspre varful Vacarului si Poiana Brustani (est).
Depasim o fosta cariera mica, intrand intr-un fel de tunel silvic.
De o parte si alta a vaii apar stancariile semete, bazalturi – o raritate-n Maramures, dupa cum ne spusese odionoara geologul Dumitru Istvan.
Valea Runcu e tot mai jos, in dreapta noastra, vuind salbatica.
Un parau superb cascadat afluieste in malul stang al Runcului.
Imediat o imensa piramida stancos-bazaltica, impadurita spre nord-vest si cu perete vertical din incovoiate coloane la sud-est, se iveste la dreapta, peste vale.
Vuietul apei se amplifica prevestind suvoiul pravalit printr-un fel de jgheab-caus milenar scobit in roca dura.
Vizavi, malul drept al vaii e tot stancos-bazaltic, dar suind in mari trepte decorate cu tineri mesteceni fluturandu-si frivol panasele banutilor aurii, catre est.
Coboram spre malul drept al vaii, accidentat, abrupt, apoi realizez ca data trecuta putusem traversa albia peste trunchiuri si podul dubios de gheata pentru a surprinde cascada frontal, in deplinatatea splendorii sale, acum insa…
Tragem cadre laterale cascadei, ditai valea tumultuoasa, prabusita de pe pragul bazaltic intr-o inspumat – fierbanda parca – bulboana care emana valatuci de neguri.
Nu, nu e posibil ca fiind aici sa ma multumesc cu acest surogat imagistic.
Ma descalt privind zgribulit la causele dintre bolovanii acoperiti cu serpi lungi si verzi de mur, pudrati cu putina zapada.
Imi iau betele de trekking, suflec cracii pantalonilor, imi atarn aparatul de gat si incep traversarea cursului vijelios cu gandul ca daca alunec imi iau definitiv adio de la scula foto. Riscurile meseriei!
Ajung fara incidente pe malul opus, sub imensul perete bazaltic din coloane, parca brodate de-un urias.
Rasplata vine subit, situandu-ma vizavi de naprasnicul suvoi pe care-l imortalizez verificand efectele, deplasandu-ma cu talpile inert-inghetate, biciuite de spinii de mur, pe lespezile si bolovanii ascutiti si alunecosi dar…merita.
Trag cadre peretelui apoi cobor si traversez printr-un vad ceva mai putin afund.
Picioarele-mi sunt anesteziate pana spre genunchi.
Ma incalt apoi, rasturnat pe spate, trag cele din urma imagini cu extraordinara cascada a Runcului.
Regrupati, ne fortificam cu smochine, banane, ceai si cafea.
Suim in drum avansand spre amontele acvaticei bijuterii, admirand cochetul si patinatul cu muschi loc de popas, un fel de pavilion din lemn, ajungand apoi deasupra cascadei, acolo unde valea lata de circa 5-8 m si afunda de 35-55 cm se aduna-ntr-un jgheab lat de 1 m, pravalindu-se vertical.
Ne-am incadrat in timp.
Soarele, tot mai prezent, e obturat imediat de versanti, lumina insuficienta prevestind iminenta inserare.
Decidem sa-i dam bice la vale fiindca trecuse de ora 13 si mai aveam de vazut o alta cascada, apoi un stravechi cimitir si Manastirea Peri.
Nu ne putem desprinde de fascinatia vaii scaldate-n aval acum de soare, ne grabesc insa pasajele umbrite si reci.
Ajungem la cariera, suim in masina dupa care pornim in amonte pe valea Nadosa.
Ne incanta de-aceasta data spectacolul vaii si mai tumultuoase, cu o mai mare cadere, ruperi de panta, suvoaie, ingustari nebune, bruste labartari intr-o albie presarata cu andezite piroclastice impresionante.
Acestea formeaza, mai ales pe malul geografic stang, uriasi contraforti multistratificati de lave explodate, sedimentate si racite in etape, totul decorat cu salbe sau panase de feriguta dulce.
Din pacate accesibilitatea auto a generat defrisarea masiva, de sub varful Paltinului catre varful Trestiei spre varful Vazau, drumuri forestiere colaterale acompaniind spre amonte valea Paltinu si mai apoi valea Ruginoasa.
La inceput s-a exploatat mai ales fagul, paltinul, frasinul, acum ajungandu-se si la enclavele cu molidis, practic malul drept al Nadosei fiind facut varza.
Bustenii exploatabili si prelucrabili in cherestea sunt carati cu peridocul, iar meterii (lemnele debitate pentru foc – n.r.) cu camioane carosate sau remorcile tractoarelor, frecvent si cu atelaje tractate hipo.
Apa, datorita tractarii/trecerilor prin vad e mereu tulbure.
Urmele groase de namol antrenat de autovehicole si TAF-uri ne obliga la abordarea in continuare a traseului per pedes.
Oricum, daca amurgul nu ar fi fost iminent, am fi parcurs traseul integral pe jos.
Continuam catre amonte inca 1 km si jumatate, depasind o poiana-lunca unde versantul din stanga e in curs de defrisare la ras. Ramurile neprofitabile forestier zac pe trupul ranit al muntelui. Alteori, inspre poale, au fost adunate in uriase gramezi ce vor fi incinerate la primavara. Pe cand plantarea oare? Posibil nicand, lasand inca o data o sansa zeilor si naturii sa oblojeasca umana insatietate si marlanie nestavilibile de nimic.
Drumul suie accentuat, valea ramane-n dreapta, tot mai jos apoi ii auzim vuietul infundat, ca al unui buhai tras de colindatori in Ajun de Craciun.
Coboram malul drept, abrupt si accidentat, apoi ne abandonam fotografiind in tot felul valea Nadosa pravalita peste pragul piroclastic in cascada Sipot.
Nu stam prea mult.
Suim in drum, mergem spre amonte, ne protapim pe blocuri ferme deasupra cascadei, imortalizandu-i cursul ascendent si sinucigasa-i prabusire in circulara marmita afunda din care se inalta misterioase neguri.
Apoi ne intoarcem spre masina.
A trecut de ora 15.
Inconfundabilul parfum al unui foc atatat de muncitorii forestieri, mirosul slanei prajite, painii si cepei ne starneste barbarele simturi cu greu stapanite.
Ne dregem dietetic, insa, cu mere coapte-n cuptor, ceai, cafea si-apoi, suiti in masina, vanam spre aval suvoaiele, canioanele violent napustite de ape.
Coboram si suim succesiv maluri accidentate nesaturandu-ne, extaziindu-ne de-atata frumusete.
Deasupra noastra norii s-au spulberat in albe zdrente, plutinde pe-azurul nesfarsit. Doar putini ramasii in picioare molizi traseaza lineara grafica subtila a orizontului crepuscular.
Un ultim repezis in trepte cascadate.
Din nefericire, aici malul a devenit rampa de gunoi a sapantenilor ce-au adus si abandonat in frunzisul gros oale, donite, blide ruginite, galeti, pet-uri etc. demostrandu-si non educatia, incultura ori animalitatea uman-cretina.
O luam spre Sapanta admirand dintr-o alta perspectiva Piatra Borcutului si-apoi Piatra Sapantei.
Oprim pentru a intreba un batran de un stravechi cimitir sapantan, cu cruci de lemn sculptate de vestitul Ion Stan Patras, din pacate nestiut de catre prea multi turisti.
Oprim in fata unei porti, primind lamuriri de la o viguroasa batrana imbracata traditional.
Cotim din asfalt spre stanga, ajungem la o trifurcatie, mai mergem inainte (vest) cateva zeci de metri, ajungand in fata cimitirului.
Crucile vechi sculptate si pictate sunt scorojite, necesitand grabnica restaurare. Noi sunt destul de putine, multe atipice locului, din fier forjat sau teava curbata de otel.
Admiram aici o lespede de gresie devenita piatra de capatai si cruce, cu trei siluete in basorelief pe o parte si cu anul 1887 daltuit alaturi de numele defunctului. Pe cealalta parte un basorelief al autorului insusi, la baza cu un epitaf.
De aici admiram pentru ultima oara Piatra Sapantei aureolata de murindele raze ale soarelui.
Aproape, in fata cimitirului, e o frumoasa gospodarie cu livada, ciopor de oi rumegand in staul, alt ciopor numeros de gaini dincolo de gardul traditional si neasemuit de frumos impletit in trei din nuiele de-alun, clai burduhanoase de otava si fan.
Tihna, patriarhala liniste…dupa epuizanta munca peste generatii.
La stanga (sud-vest), la circa 200 m, e un alt cimitir la care nu mai mergem acum.
Plecam spre centrul satului.
La Cimitirul Vesel intrebam de accesul spre Manastirea Peri, a carei ascutita turla se ivise de departe.
Din soseaua spre Sighet la stanga, imediat dupa pod, ne duce-ntr-acolo asfaltul ingust serpuind pe malul drept al vaii Sapanta.
Peisaj cu vile intercalate intr-o tanara padure de stejar avand liziera de rasinoase.
Mai apoi apar cioatele groase, cu diametrul de peste 1 m, a ceea ce fusese pana nu de mult o arie naturala protejata, padurea de stejar de ses Peri-Sapanta.
Ciopoare de gaini si curci scurma printre mizeriile casnice generos abandonate-n padurice.
Parte din seculara padure de stejar a cazut prada drujbei la initiativa preotului paroh Lutai, ctitorilor din familia Adamescu, politicianismului turistic-ecumenic. Noroc cu talentatul arhitect Dorel Cordos din Sighetu Marmatiei, care a nascut din acest macel o bijuterie arhitecturala unica.
Tot respectul pentru cel care a fost si este implicat in similare proiecte, edificari de lacase de cult ori restaurarea multora cazute prada secolelor, vremurilor, intemperiilor, inclusiv a acelora incluse patrimoniului UNESCO din Maramures, Salaj etc.
Zveltete, gratie, armonie, suplete, haruita divinitate, neasemuita stiinta si arta a lemnului, cam acestea sunt impresiile la primul contact cu constructia tarnosita cu alai preotesc si numeros auditoriu crestin-ortodox in vara lui 2003.
Biserica in functiune e cea de la baza, zidita-n piatra de rau si blocuri de andezituri, acestea conferindu-i alura unei medievale cetati.
Peste ea se ridica in trainica armonie biserica maicutelor, din lemnul secularilor stejari drujbaliti, despicati apoi in gater pentru a deveni lodbe pentru pereti ori ingeniosi parapeti-cruci ai spiralatelor scari exterioare.
O juna maicuta cucernic zambindu-mi spuse ca biserica are 70 m, fiind cea mai inalta constructie romanesca din lemn, crucea cu brate duble din varf avand 7 m inaltime.
Remarcabil simtul proportiei.
Nici urma de opulenta, aroganta, sfidare ori kitsch.
Frumoasa si placa de alama gravata de pe latura sudica a bisericii, un mic istoric al edificiului.
In spatele bisericii buturugile ori cioatele defunctilor stejari de ses, ai asa-zisei arii naturale protejate, amintesc de brancusiana Masa tacerii.
Tanarul stejeris se inalta mai incolo, spre bietajata constructie zidita din caramida a chiliilor monahale si continua catre malul drept al Sapantei, in care un vajnic si needucat fiu al satului duce sa deserte caruta incarcata varf cu mizerii casnic-gospodaresti desi o suita de panouri avertizeaza degeaba asupra ilegalitatii acestui act si consecintelor sale punitive (pur teoretice probabil).
In curtea bisericii manastirii ortodoxe, zidita, spune-se, pe locul uneia precedente care fusese ridicata prin 1391, se afla un inca nefinalizat paraclis din lemn, trietajat, pentru grandioasele praznice monahale estivale.
Acelasi material trainic, viguros, secular stejar despicat cu gaterul, cioplit cu barda si dalta, natur patinat prin uscare.
Robusta in egala masura e si migaloasa daltuire a motivelor si simbolurilor maramuresene, incepand cu funia impletita simbolizand infinitul, nemurirea.
Sui scarile trainice de stejar poposind in rotonda prevazuta cu banci din lodbe groase de stejar.
In centru, ocrotiti parca de magicul cerc al unei panglici cu tricolor, trei busteni de stejar cu diametre uriase, inalti de vreo 1,2 m, ingenios alipiti precum un trifoi, sugerand Sfanta Treime, indisolubilitatea, chintesenta insasi a credintei.
Si aici o spiralata scara cu baldachin din cruci cioplite-n stejar masiv suie la urmatorul nivel.
Se insera de-a binelea cand am luat-o spre Baia Mare, inca o data in amonte pe minunata valea Cosaului, de la Feresti spre Calinesti, Sarbi, Budesti, admirand asfintitul sangeriu pe Creasta Cocosului si varful Gutai, iar mai apoi grafica grava a celor Trei Apostoli, ajungand acasa pe la ora 18.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
