Jandarmii sigheteni aflati in timpul misiunii de asigurare a ordinii si sigurantei publice pe timpul desfasurarii Festivalului „Aeternus Maramoroseinsis” din Sighetu Marmatiei, sambata, 22 august, au surprins si sanctionat doua persoane care au incalcat prevederile legale. Astfel, in jurul orei 10.30, pe strada Unirii, a fost surprinsa Rodica C., de 49 ani, din Baia Mare, in timp ce apela la mila trecatorilor, desi este o persoana apta pentru munca. Aceasta a fost sanctionata contraventional cu avertisment scris.
In jurul orei 11.30, in parcarea unui supermarket situat pe strada Bogdan Voda, a fost surprins Adrian R., de 23 ani, din Jibou, care adresa cuvinte si expresii jignitoare unei alte persoane, spre indignarea celorlalte persoane aflate in zona. Acesta a fost sanctionat contraventional cu avertisment scris.
Duminica, 23 august, in jurul orei 21.00, efectivele de jandarmerie aflate in timpul misiunii de asigurare a ordinii publice pe timpul Festivalului „Roza Rozalina” din Rozavlea, au intervenit pentru a aplana un conflict iscat intre doua persoane. Au fost identificati G.D., de 24 ani, si F.G., de 29 ani, care, pe fondul unor discutii contradictorii, au provocat si participat la scandal, adresandu-si reciproc injurii si expresii jignitoare. Ambii au fost sanctionati contraventional cu amenda in valoare de cate 200 lei si avertisment scris.
Sursa: Emm