Lacul Vinderel si varful Facau (c) eMaramures.ro |
O turista din Cehia a fost salvata de politistii de frontiera maramureseni, dupa ce a suferit un accident pe munte, la 2.000 m altitudine, in Muntii Maramuresului. Politistii de frontiera maramureseni din cadrul Sectorului Poienile de sub Munte au fost solicitati sa intervina pentru salvarea femeii de 37 de ani, care si-a rupt picioarele si bazinul in timpul unei escalade pe Varful Farcau. Ea a fost gasita cu multiple facturi in partea inferioara a corpului si a fost transportata de urgenta la Spitalul din Viseu de Sus pentru ingrijiri de specialitate.
Accidentul le-a fost semnalat politistilor de frontiera maramureseni in cursul serii de miercuri, 10 iunie, in jurul orei 20.00, dupa cum a comunicat azi, 12 iunie, purtatorul de cuvant al IJPF Maramures, Iulia Utan.
”Politistii de frontiera din Poienile de sub Munte au fost instiintati despre faptul ca o persoana de cetateanie ceha, aflata in calitate de turist pe Varful Farcau, din Muntii Maramuresului, la o altitudine de 2000 m, este in pericol, dupa ce a cazut de pe o stanca si si-a rupt un picior. In cel mai scurt timp, s-a format o echipa operativa din politisti de frontiera maramureseni, lucratori ai Postului de Politie Comunal Poieni si de la Serviciul de Ambulanta Viseu de Sus care a plecat in cautarea persoanei aflate in pericol”, a declarat Iulia Utan.
Turista a fost gasita in noaptea de 10/11 iunie, in jurul orei 02.30, la aproximativ patru kilometri de linia de demarcatie dintre Ucraina si Romania, pe directia localitatii Poienile de sub Munte.
Dupa ce a fost recuperata, politistii de frontiera au stabilit ca se numeste Safarikova Libuse de 37 de ani din Republica Ceha. Lucratorii Serviciului de Ambulanta din Viseu de Sus au precizat ca in acest moment femeia este in afara oricarui pericol.
Politistii maramureseni au facut verificari si au precizat ca turista, impreuna cu sotul si fiica sa au plecat miercuri, 10 iunie, intr-o drumetie pe munte. La un moment dat femeia a alunecat intr-o prapastie si s-a accidentat la un picior, iar sotul sau nu a reusit sa o scoata din acel loc. Fiica lor a coborat la o stana, de unde a sunat la 112.
Localizarea si transportul persoanei au fost ingreunate de faptul ca pe timpul noptii a inceput sa ploua torential. Dupa cinci ore de mers pe jos, echipa de salvare a reusit sa ajunga in zona accesibila autoturismelor, de unde persoana accidentata a fost preluata si transportata la spital.
Sursa: Meda Muntean