Actorul american Tom Cruise a primit permisiunea de a filma in Parlamentul britanic cateva scene pentru cel de-al cincilea opus al francizei „Misiune: Imposibila”. Potrivit presei britanice, Tom Cruise va deveni astfel primul actor care va filma in Palatul Parlamentului din Londra, informeaza contactmusic.com.
Starul hollywoodian, in varsta de 51 de ani, va reveni in franciza „Misiune: Imposibila”, in al cincilea film al acesteia, ce va fi turnat partial la Londra, iar producatorii peliculei sunt deosebit de incantati de faptul ca autoritatile britanice le-au permis accesul in Parlamentul de la Londra, unul dintre siturile istorice din aceasta tara.
„«MI 5» va include numeroase situri celebre din Londra, dar Palatul Parlamentului este in mod cert cireasa de pe tort. Tom Cruise va aparea in aceste scene importante. Scenaristii sunt incantati si abia asteapta sa creeze scenele pentru cascadoriile ce pot fi facute in Camera Comunelor (Camera inferioara a Parlamentului britanic, n.r.)”, a declarat o sursa pentru tabloidul The Sun.
In afara de Palatul Parlamentului din Londra, producatorii filmului vor filma alte scene in celebrul turn The Shard, in telegondola Emirates Airline Thames si pe Stadionul Olimpic.
O alta sursa a dezvaluit in urma cu cateva zile: „Cateva scene vor fi turnate in jurul unor situri celebre din Londra – o urmarire cu motocicleta pe The Mall (bulevard londonez care porneste din fata Palatului Buckingham, n.r.), urmata de o urmarire cu barcile pe Tamisa. Vor filma ceva si in telegondola Emirates Airline Thames”.
Inainte de a filma la Londra, Tom Cruise – care va relua in acest film de actiune rolul super-agentului Ethan Hunt – si colegii sai de distributie vor turna alte scene in Tenerife, cel mai mare oras din Insulele Canare.
Filmul „Misiune: Imposibila 5”, care va marca o noua colaborare a actorului Tom Cruise cu regizorul Christopher McQuarrie, va fi lansat pe marile ecrane pe 25 decembrie 2015.
„Misiune: Imposibila” ocupa locul al 13-lea in topul celor mai profitabile francize din istoria cinematografiei – cele patru filme care au fost lansate pana in prezent in aceasta serie au obtinut incasari totale de 2 miliarde de dolari.
Sursa: Mediafax