InSight, un dispozitiv spaţial conceput de NASA pentru analizarea activităţii seismice şi a structurii interne a lui Marte, va ajunge luni seară pe planeta roşie, pentru o misiune programată să dureze doi ani, potrivit site-ului agenţiei spaţiale americane.
InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) a costat 993 de milioane de dolari şi este primul dispozitiv spaţial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafaţa planetei, având ca misiune studierea rocilor pentru eventuale urme ale unor forme de viaţă din trecutul acesteia.
Dispozitivul spaţial, cu o înălţime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri după extinderea panourilor solare), a fost lansat în urmă cu aproape şapte luni şi a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA speră să o facă până în 2030.
InSight trebuie să supravieţuiască însă atmosferei nefavorabile a planetei roşii, călătorind cu o viteză de 19.800 de kilometri pe oră. Treptat, viteza se va reduce la opt kilometri pe oră, iar dispozitivul este programat să atingă suprafaţa lui Marte luni, la ora 19.47 GMT.
Din cele 43 de misiuni lansate spre Marte, doar 18 – toate fiind efectuate de NASA – au fost reuşite.
InSight cântăreşte aproximativ 360 de kilograme, iar instrumentul lui central este un seismometru realizat de Agenţia spaţială franceză, alături de şase sensori pentru activitate seismică foarte performanţi şi un instrument de foraj care va oferi informaţii despre temperaturile din subteran. Cu ajutorul acestora, specialiştii de la NASA speră să afle mai multe informaţii despre formarea planetei Marte.
Dispozitivul spaţial are la bord şi un cip cu numele a două milioane şi jumătate de oameni, care s-au putut trece pe listă prin completarea unui formular online.
InSight, care are o durată de funcţionare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin şi are ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roşii în 2008.