Jandarmii maramureşeni sunt la datorie pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică în zona de responsabilitate în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase.
Duminică, 14 aprilie, între orele 09:00-12:00 în localităţile Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Cavnic şi Târgu Lăpuş, bisericile romano – catolice şi reformate vor organiza slujbe religioase cu ocazia sărbătorii de „Duminica Floriilor”.
Jandarmeria Maramureş recomandă cetăţenilor să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat, aşa cum este normal la asemenea activităţi. Participanţii sunt rugaţi de asemenea, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de către forţele de ordine prezente pentru a asigura ordinea şi siguranţă publică iar în cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.