Vezi VIDEO
Castigarea titlului de Miss Supranational Romania 2012 a fost o mare surpriza pentru baimareanca Natalia Rus, cu atat mai mult cu cat tanara de 16 ani a crezut ca varsta o va dezavantaja si de aceasta data. Imediat dupa finala desfasurata in cadrul Romanian Infofashion Festival de la Pitesti, aceasta s-a apucat de pregatiri chiar daca finala va avea loc abia la anul, in Polonia. Natalia Rus a fost incurajata inclusiv de membrii juriului, care o crediteaza cu sanse mari sa castige titlul de Miss Supranational International.
Baimareanca i-a cucerit pe membrii juriului, care au considerat ca aceasta e pregatita pentru o participare la un concurs de frumusete international. Ruben Stir, directorul artistic al festivalului de la Pitesti, e unul dintre cei care i-a urmarit evolutia Nataliei. Cuvintele sale la adresa ei au fost numai de lauda.
“Din punctul meu de vedere e foarte important sa nu renunti. Multe concurente daca nu au ajuns pe podium din prima competitie au tendinta sa se retraga. E ca intr-un meci de fotbal. Ai pierdut meciul…renuntam al sport? Nu, nu-i asa”, a spus Ruben Stir, director artistic al “Romanian Infofashion Festival”, care a spus ca ambitia si perseverenta conteaza la fel de mult ca frumusetea in aceste concursuri.
“Am apreciat foarte mult determinarea si pregatirea. E foarte ambitioasa si s-a prezentat foarte bine la concursul asta”, a spus despre Natalia Rus directorul artistic al concursului.
Adolescenta mai are in palmares titlul de Miss Mass Media 2009, Miss Maramures 2010 si se mandreste si cu o participare la finala Miss World Romania din 2010. Titlul obtinut acum e o mare realizare pentru ea. O motiveaza sa mearga mai departe si sa viseze la un premiu international. “Va dati seama ca in momentul in care am fost desemnata castigatoare am avut un soc foarte puternic. Nu am asteptam dar a fost bine, foarte bine, foarte fericita bineinteles ca orice fata care a castigat. Competitia este foarte mare, trebuie sa fii foarte puternic. Toate fetele sunt frumoase. Sunt alese cele mai frumoase fete din lume si sper sa ne descurcam si sa vin cu un titlu acasa”, a spus Natalia Rus, care isi doreste foarte mult sa isi treaca in palmares titlul.
Concursul international Miss Supranational la care urmeaza sa participe Natalia Rus este considerat al treilea din lume ca importanta dupa Miss Universe si Miss World.
Sursa: Diana Grad