Diana Irina Boanca a primit titlul de Miss Bikini International, sambata, la cea de-a 35-a editie a competitiei mondiale, care a avut loc in Sanya, o statiune din sudul provinciei Hainan, China, informeaza xinhuanet.com.
„Sunt atat de emotionata incat nu stiu ce sa spun. Toate concurentele sunt foarte pregatite si trebuie sa spun ca am fost norocoasa sa castig”, a declarat Diana Irina Boanca, dupa concurs.
Potrivit agentiei China Noua, Miss Romania, Diana Irina Boanca, are 22 de ani si este studenta.
In finala de sambata, Kasey-Lee Brunker, din Australia, Luna Ramos, din Venezuela, Zhao Qian, din China, si Diana Kubasova, din Letonia, au fost alese Miss Primavara, Miss Vara, Miss Toamna, respectiv Miss Iarna.
La editia de anul acesta a competitiei Miss Bikini International, care a durat zece zile, au participat 64 de concurente.
Aceasta a fost pentru a patra oara cand China a gazduit competitia de frumusete, care a debutat la Hollywood, in 1972.
Sursa: Mediafax