Vezi GALERIE FOTO
Rusoaica Ksenia Sukhinova, desemnata Miss World in 2008, va prezenta festivalul de muzica usoara Eurovision din acest an, care are loc la Moscova la mijlocul lunii mai, intr-un mod aparte. Rusoaica desemnata anul trecut cea mai frumoasa femeie din lume, in varsta de 21 de ani, a pozat in 42 de ipostaze reprezentand tarile participante la Eurovision, urmand ca specialistii sa editeze imaginile in asa fel incat Miss World sa aiba trasaturile fizice specifice fiecarui stat.
Imaginea Kseniei Sukhinova va aparea pe posterele concursului european de muzica, dupa cum a declarat Konstantin Ernst, directorul general al canalului public de televiziune din Rusia, producator al Eurovision.
Acesta a spus ca echipe de stilisti si artisti make-up au muncit ore in sir pentru transformarea Miss World, astfel incat aceasta sa capete trasaturile specifice ale nativilor tarilor participante. Prin urmare, Ksenia Sukhinova apare ba blonda, ba bruneta, ba roscata, ba cu trasaturi latine, ba cu unele specifice nordicilor.
O parte dintre fotografii au fost facute publice, in premiera, de catre organizatori, iar diferentele sunt vizibile. Miss World 2008 a declarat ca nici ea nu s-a mai recunoscut dupa ce stilistii si-au facut treaba, iar cand a vazut fotografiile a spus ca a simtit un adevarat soc. Timp de patru zile aceasta a participat aproape non-stop la sedintele foto, dar s-a declarat multumita de rezultat si a spus ca este convinsa ca lumea va fi incantata de proiect.
Sursa: Ioana Osan