Vezi VIDEO Autoritatile din Baia Mare au demarat cercetari legate de o plangere care vizeaza derularea alegerilor in Colegiul 2 – Baia Mare Est. Reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) au aratat ca este vorba de un caz de mita electorala care a fost semnalat in aceasta dupa-amiaza, de catre reprezentantii unei formatiuni politice, pe adresa Biroului Electoral de Circumscriptie Maramures.
“In plangere se semnaleaza ca o persoana imparte alegatorilor sume bani pe strazile Luminisului si Horea din municipiul Baia Mare, cu scopul de a vota in favoarea unuia dintre candidati”, a aratat oficialul MAI, Dan Buca.
El a aratat ca persoanele vizate de catre mituitori, conform plangerii facute, urmau sa isi exercite optiunea electorala la Sectia de votare nr. 32 Baia Mare, de la Colegiul Nenitescu.
“Si in acest caz au fost demarate cercetari de catre Politia Municipiului Baia Mare, sub aspectul savarsirii unei infractiuni, conform Legii nr. 35/2008”, a completat el, aratand ca pe adresa BEC au mai venit si alte sesizari cu privire la incalcarea legislatiei electorale.
Sursa: Gabriela Kuhajda