Un barbat din Maramures, prins in flagrant intr-un restaurant baimarean in timp ce ii oferea bani unui politist de la Serviciul Rutier, a fost trimis in judecata de procurorul de caz de la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures. Dorin Aurelian Miron a fost pus sub acuzare pentru savarsirea infractiunii de dare de mita.
Potrivit procurorilor, barbatul, ”in data de 5 si 6 aprilie 2012, a promis si a dat suma de 600 de lei unui agent de politie de la Politia Rutiera, in scopul de a-l determina sa faca acte contrar indatoririlor de serviciu, respectiv anularea actului de constatare si sanctionare a unei contraventii si restituirea permisului de conducere auto”.
Maramureseanul a fost cercetat in libertate. Initial, anchetatorii au aratat ca i-ar fi oferit 500 de lei unui agent de la Ulmeni ca sa isi poata recupera permisul de conducere retinut in vederea suspendarii pentru 90 de zile, ca urmare a depasirii vitezei legale. De altfel, acesta a fost prins in flagrant de catre ofiterii Directiei Generale Anticoruptie. Ulterior, procurorii au precizat ca barbatul a mai avut o fapta similara si in ziua precedenta.
Dosarul a fost inaintat, spre solutionare, la Tribunalul Maramures.
CITESTE SI:
FLAGRANT – Maramureseni cercetati in libertate pentru mituirea a doi politisti
Sursa: Ioana Osan