Mobilizare pe reţelele de socializare pentru salvarea Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin

Tinerii şi nu numai s-au mobilizat pe reţelele de socializare în încercarea de a salva Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin, judeţul Sălaj.

„Dragii mei, a apărut de curând un nou site dedicat marelui nostru înaintaș, Iuliu Maniu, precum și Casei Memoriale de la Bădăcin, jud. Sălaj. Este important pentru noi să ne implicăm, atâta cât poate fiecare, pentru ca la 1 Decembrie 2018 restaurarea și reabilitarea casei să fie terminată! Toate detaliile le găsiți pe www.iuliumaniu.com
Este datoria mea să-l felicit pe dl. Marius Andrei, membru al Fundației Corneliu Coposu, pentru implicarea sa în acest proiect de suflet!”, a scris Ion-Andrei Gherasim, preşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu.

După arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, casa a fost transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, în 1960 era sediu de “gospodărie mixtă” brigadierul “Sabo baci” întreţinea bine casa, dar şi toată gospodăria: culturile de păiose, livada, via, prisaca, animalele;  apoi a devenit “tabără pentru pionieri”, cei născuţi în anii ’60-’70 mai spun şi astăzi în loc de Dealul Ţarinei “La tabără”. În anul 1982 se înfiinţează “Căminul pentru copii cu handicap sever”, unde sunt aduşi copii din tot judeţul şi nu numai, vor locui chiar în casă pană în 1994 când li se vor construi căsuţe speciale de către o Fundaţie din Gemania. „Statul, vrând să-i batjocorească memoria, a aşezat acolo, chiar în clădirea casei vechi, chiar în casa lui Maniu, un cămin de copii cu handicap major. Erau întinşi pe pat, acolo îşi făceau  necesităţile. Eu aveam ocazia să mă duc… Mai murea câte un copil din acela şi îi făceam slujba… Abia rezistam să trec prin acele saloane. Şi acum se simte mirosul pereţilor. Deci, a fost pur şi simplu batjocorită memoria lui de către autorităţile comuniste din vremea aceea. Şi acum este tot o batjocorire.” (Gheorghe Ţurcas, fost preot-paroh în Bădăcin)

Sora Cecilia, rămasă să administreze casa, a fost forţată să părăsească Dealul Ţarinii, nu înainte de a fi semnat “de bună voie”, un document prin care “dona” totul Statului Român. O parte din mobila care exista în casă a fost confiscată, ajungând în sediile mai multor instituţii din Şimleu, iar o altă parte a fost luată de către săteni.

MONUMENT ISTORIC

În anul 1994, în plină democraţie, i se mai confiscă lui Iuliu Maniu, încă o dată vatra de la Dealul Ţarinii, atât de dragă lui. Consiliu Local Pericei prin Hotărârea nr. 12,  trecea în proprietatea privată a statului, o suprafaţă 44 470 mp, terenuri “neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei locale” şi concesiona pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”.

Deşi, Testamentul lui Iuliu Maniu, a fost făcut public încă din 1990 şi au fost începute demersurile pentru punerea lui în aplicare, iar din 1991, conacul intra în lista monumentelor istorice având codul SJ-II-m-B-05012 şi denumirea de Casă memorială “Iuliu Maniu”, nu s-a luat în considerare nimic şi sub masca unei “fapte bune”, practic se hotăra lăsarea în uitare şi ruină. „Ce s-a întâmplat cu casa a fost o mojicie! S-au adus aceşti copii cu handicap sever, în loc să facem ceea ce ar trebui să facem: o casă memorială! Sunt atâtea personalităţi care nu sunt de acelaşi rang cu Iuliu Maniu şi care au casă memorială. Asta e o mare durere a noastră, o neîmplinire… Am simţit chiar şi după revoluţie că este marginalizat numele acesta pentru că doare! Cineva lucrează împotriva acestui om în continuare. E ceva morbid care lucrează în ţara asta în continuare şi acela se numeşte: comunism!” (Ioan Pop, autorul imnului lui Iuliu Maniu)

Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr 40/12 octombrie 1998 anula efectele Sentinţei nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militară, Secţia I, prin care Iuliu Maniu a fost condamnat. Era un fel de reabilitare, deşi Iuliu Maniu nu avea nevoie de aşa ceva.

Din 1999, odată cu reînfiinţarea parohiei greco-catolice, s-au făcut multe demersuri pentru ca terenul şi casa să intre în proprietatea moştenitorului testamentar: Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea. Au fost întâmpinate foarte multe obstacole în obţinerea documentaţiei: Testamentul olograf de la Braşov, investirea cu formulă executorie a sentinţei dată de Curtea Supremă la Bucureşti; obţinerea Certificatului de deces de la Sighetul Marmaţiei, unde s-a refuzat eliberarea certificatului, deoarece spuneau ei “Maniu are regim special, şi trebuie să faceti o cerere la Ministerul de Interne”. Acest lucru se întâmpla în anul 2000. În anul 2004, a fost emis Certificatul de Moştenitor în Bucureşti, deoarece, Maniu a avut ultimul domiciliu în capitală. Prin acesta Episcopia Greco-Catolică din Oradea, devenea proprietara întregii averi lăsată de Iuliu Maniu.

În 2008, Consiliul Judeţean Sălaj, prin Hotărârea nr. 59/19 mai 2008, în loc să predea Conacul moştenitorului de drept (casa fiind în proprietatea C.J.S.) au preferat să o concesioneze pentru 50 de ani şi asta pentru că, aşa cum au recunoscut şi ei, nu aveau fonduri ca să o restaureze. “Este o clădire de patrimoniu, noi nu o mai folosim; trebuie investit foarte mult acolo, trebuie făcută o expertizare pe care noi nu ne-o putem permite”

Primele discuţii în vederea reabilitării Conacului lui Iuliu Maniu au avut loc în data de 5 iulie 2008. La întâlnirea desfăşurată în incinta conacului au mai participat alături de mine Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul DJCCPCN Sălaj, Marin Pop din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În urma întâlnirii s-a luat hotărârea de comun acord ca destinaţia conacului în urma reabilitării să fie de Centru Cultural, în care, pe lângă vizitarea  Casei Memoriale „Iuliu Maniu” să se poată desfăşura, aşa cum şi-a dorit şi a menţionat în testament marele politician, activităţi culturale destinate tinerilor  „pe imobilul de la Bădăcin, să se ocrotească şi să se instruiască tineri…..” Astfel centrul va fi amenajat în aşa fel încât să permită desfăşurarea unor conferinţe şi să poată asigura cazare unui grup, mai restrâns. Au urmat alte întâlniri la Zalău şi Bădăcin, în care s-au stabilit paşii care urmează să fie făcuţi.

Astăzi, bătrânul conac, leagănul atâtor idei mântuitoare, vatră de armonie unde îşi aflau alinarea sufletele lovite de dureri, locul în care înaintaşii noştri se întâlneau şi hotărau soarta acestui neam, aşteaptă să-şi recapete strălucirea de odinioară.

(extras din Cristian Borz, Monografia Satului Bădăcin și a Familiei Maniu, editura Caiete Silvane, ed. II, Zalău, 2016)