Actorul spaniol Antonio Banderas intentioneaza sa se foloseasca de noile sale cunostinte de design vestimentar, pe care le-a acumulat de curand, pentru a lansa o linie vestimentara inspirata de pelerina personajului Zorro, informeaza contactmusic.com.
Starul hollywoodian s-a inscris de curand la un prestigios institut de moda din Londra si doreste sa isi extinda portofoliul de afaceri, prin intermediul unei linii vestimentare masculine.
„Exista un articol vestimentar care imi place, dar care s-a pierdut, cumva, din moda masculina in urma cu ceva vreme, insa mi-ar placea sa experimentez cu ajutorul lui: pelerina”, a declarat Antonio Banderas pentru 1Granary, publicatia acelui institut londonez – Central Saint Martin’s College.
„Pelerinele, pe timpul iernii, in orase precum acesta (Londra)… cred ca prezinta cateva posibilitati incredibile. Sunt foarte confortabile… poti sa experimentezi, sa te joci cu culorile, texturile, poti sa faci multe lucruri cu ele. Si, intr-un fel, e o alegere logica, tinand cont si de faptul ca ideea provine de cineva care l-a interpretat pe Zorro! Pentru mine, pelerinele sunt mai usoare decat paltoanele. Te duci intr-un loc si cand ajungi acolo, o scoti simplu si rapid de pe tine. Totul depinde de materialele pe care le folosesti, dar in zilele noastre exista materiale extraordinare!”, a adaugat starul hollywoodian.
Antonio Banderas a aparut recent in filmul „Pielea in care traiesc/ La piel que habito”, de Pedro Almodovar. In ultimii ani, Antonio Banderas, care a fost casatorit cu actrita americana Melanie Griffith, a jucat in special in productii hollywoodiene, notabil fiind rolul pe care l-a facut in „Masca lui Zorro”, dar a bucurat si copiii, imprumutandu-si vocea motanului aventurier din seria „Shrek” si din filmul „Motanul incaltat/ Puss in Boots”.
Sursa: Mediafax