Roz babydoll si crem pentru barbati si paiete si blanuri in stilul parizian al anilor ’40 pentru femei. Sunt ultimele tendinte in materie de moda, prezentate de 12 designeri maramureseni ieri, 12 decembrie, in cadrul festivalului “Rivulus Fashion”. Sala Polivalenta a Universitatii de Nord Baia Mare a strans sute de persoane dornice sa vada cum ar trebui sa se imbrace la petrecerile de Craciun si Revelion pentru a fi in trend. Chiar si pentru doamnele care poarta dimensiuni XXL, designerii vestimentari au venit cu tinute de cocktail, cu umeri dezgoliti si decoltee generoase.
Mult asteptatul festival de moda “Rivulus Fashion”, o continuare a ceea ce maramuresenii cunoasteau pana nu de mult ca Maramoda, a strans 12 creatori de moda autohtoni celebri, dar si debutanti, specialisti de la universitatile de profil, dar si jurnalisti de moda.
“Rivulus Fashion este o continuare a Maramoda, cu mai multi creatori de moda, mai multe colectii. Avem valori pe care trebuie sa le cunoastem si sa le promovam. Un eveniment de genul acesta a strans intr-o sala sute de oameni si asta arata ca lumea este dornica de asemenea activitati”, a spus Viorica Parja, organizator.
Designerul Anamaria Nagy a creat in acest an vestimentatii de seara din matase si catifea bordo si violet pentru femeia matura, in timp ce Mary Ardelean si Istvan Turuczco au optat in colectia lor “Tandem” pentru croiuri asimetrice si cercei supradimensionati oferiti de Mara Stiru, piese adresate in special publicului tanar. Manuela Chereches a surprins prin tinute diafane in culori pastel, accesorizate cu funde mari.
Una dintre colectiile care a animat atmosfera a fost “Burlesque Mon Reve” semnata de Lorand Coza. Inspirate din perioada Can Can si Parisul anilor ’40, tinutele din blanuri naturale, tesaturi din matase si paiete au adus un iz glamour. Modelele au intruchipat copilaria, maturitatea si varsta senectutii prin tinutele si dansul lor.
“M-am inspirit din perioada Can Can si Parisul anilor ’40. Am folosit traiectoria vietii: copilaria, maturitatea si varsata senectutii. Materialale utilizate au fost blanurile naturale, paietele, tesaturile din matase”, a marturisit Lorand Coza, designer.
Au optat pentru o linie simpla si clasica insa cu elemente de efect Oana Zaharie in colectia “Vavacom. Elegantly Wasted” si Mihaela Tasca si Raluca Matei.
De remarcat au fost paltoanele si taiorasele in nuante de verde inchis si rosu aprins semnate Alina Firte. Printre debutanti s-a facut remarcat Ovidiu Pop. Tanarul a prezentat o colectie toamna-iarna exclusiv masculina, care a promovat latura sensibila a barbatului prin culori ca roz babydoll, crem sau negru si rosu sangeriu.
“Colectia mea a facut o analogie la designerul-chirurg care dezveleste interiorul uman. De aceea si cromatica se imparte in doua registre: unul sensibil, zvelt cu mult crem si roz si unul forte, viguros cu rosu aprins si negru”, a explicat Ovidiu Pop, designer.
Din colectiile prezentate aseara nu au lipsit tinutele pentru doamnele de dimensiuni XXL. Codruta Rohian, aflata la a treia colectie de acest gen, a abordat stilul cocktail in rochii indraznete, majoritatea verde inchis si mov cardinal, accesorizate cu brose, coliere cu pietre si saluri din blana.
“In prezent este un trend in toata lumea care se refera la tinutele XXL. Am incercat sa le ofer o imbracaminte de cocktail, nu foarte eleganta dar nici foarte cuminte deoarece am ales tinute cu umeri dezgoliti si decoltee mari. Sper sa incurajam si alte femei sa aleaga o astfel de vestimentatie si sa se simta niste dive” , a spus Codruta Rohian, designer.
Urmatoarea editie a “Rivlus Fashion” va avea loc cel mai probabil in primavara anului 2011.
Foto (c) Muffa.ro
Sursa: Diana Grad