Codul Rutier va suferi o modificare foarte importantă, dacă amendamentul ministrului Transporturilor, Lucian Sova, va trece de votul Senatului.
Amendamentul la Codul Rutier prevede ca permisul de conducere să fie suspendat la 45 de puncte, nu la 15 puncte, aşa cum este reglementat acum.
Propunerea de modificare a Codului Rutier a trecut deja de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi este aptă pentru votul din plenul Senatului.
„Amendamentul poate fi explicat, în primul rând, prin aceea că săptămâna trecută am mai adoptat o propunere legislativă cu privire la modificarea cuantumului şi la alte tipuri de contravenţii cu privire la legea privind Codul rutier. De ce? S-a considerat că ar trebui mărit şi cuantumul în baza căruia după aceea să fie suspendat dreptul de a conduce autovehicule, tocmai pentru că, mărindu-se cuantumul amenzilor şi practic şi al punctelor de penalizare aferente amenzii contravenţionale, (…) se ajungea în situaţia în care unui conducător de autovehicule, în baza unei amenzi destul de mari, pentru o contravenţie nu foarte gravă, să i se suspende şi permisul de conducere. Atunci am ridicat acest prag de puncte de suspendare până la 45, pentru că e în natura umană, până la urmă cu toţii greşim, în orice facem. Importat este dacă o facem voit sau nu. Dacă nu o facem cu intenţie şi atunci nu e repetitivă, totuşi conducătorul auto să nu poată fi sancţionat pentru o greşeală, pentru că ştiţi foarte bine, ba mai avem o urgenţă, ba infrastructura nu ne permite, ba suntem în tot felul de timpi în care trebuie să ne încadrăm ca şi şoferi, bineînţeles”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Nicuşor Halici.
Amendamentul a fost făcut de deputaţii PSD şi este susţinut de ministrul Transporturilor.