Ieri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Moisei, în timp ce efectuau serviciul de patrulare și supraveghere a traficului rutier pe DN 18, au efectuat semnal de oprire a unui autoturism, însă, conducătorul auto aflat la volan și-a continuat deplasarea, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.
În cele din urmă, autoturismul a fost oprit pe un drum comunal, iar poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 50 ani, din Moisei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Vișeu de Sus, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.