Prezent în mijlocul tinerilor la Conferința anuală de tineret, ediția XIX-a, desfășurată la Biserica Penticostală Muntele Sionului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului, a avut un moment de maximă sinceritate. Le-a vorbit tinerilor prezenți despre curaj, despre momentele în care și-a pierdut tatăl, despre cum a decis să-și ia viața în propriile mâini, dar și despre momentul arestului și al încarcerării.
„Am venit cu foarte mult drag, în primul rând pentru că am auzit că este o conferință pentru tineret. Poate dacă m-ar fi invitat la o manifestare cu caracter general nu aș fi venit cu atât de mult drag, dar fiind vorba despre tineret și în primul rând despre tineretul din Baia Mare, am venit să vă spun că voi sunteți modelul, exemplul, inclusiv pentru părinții voștri, pentru bunicii voștri pentru cei care sunt mai în vârstă decât voi și la care ne uităm cu foarte mult respect și de la care așteptăm sfatul cel bun, de la care așteptăm un exemplu, dar eu vă spun că de această dată și în aceste clipe și în această lume care e așezată așa cum e așezată astăzi, voi trebuie să fiți exemplu și voi sunteți exemplu pentru că aveți mintea eliberată de tot ceea ce înseamnă greutăți ale vițeii, pentru că aveți mintea deschisă, pentru că evoluați într-un mediu puțin altfel decât au făcut-o părinții și bunicii voștri, pentru că aveți acces la informație, pentru că știți mai mult decât ei. Nu aveți experiența aplicării lucrurilor pe care le știți, dar teoretic știți mai mult decât părinții și bunicii voștri.
Trebuie să faceți doar un lucru: să aveți curaj. Asta pentru că vorbim despre frică și pe o scară a iluminării sunt trei faze: frica, este cel mai urât și de jos sentiment al omului și de fiecare dată oamenii care au privirea încețoșată de rău, oamenii care sunt sub imperiul gândurilor rele vor să inducă în mintea și în sufletul celorlalți frica pentru a-i domina, pentru a le „malforma” sufletul și gândirea, pentru a le deturna drumul, pentru a-i aduce poate pe un drum spre rău și spre păcat.
La mijlocul acestei scări a iluminării, la mijloc, nu la capăt, nu vorbim de frică și de curaj, nu este cealaltă extremă curajul, curajul este doar mijlocul pentru că de la curaj încolo trebuie să ajungi la treapta cea mai de sus care este iluminarea. După curaj, după ce ajungi să ai curaj să spui ceea ce crezi, să faci ce crezi, să crezi în ce spui și să fii tu, să ai curajul să fii tu, așa cum ești în raport cu credința ta, cu familia ta, cu principiile și cu tot ceea ce ești ca trup, ca suflet și ca minte, atunci poți de la acest curaj să construiești mai mult spre iluminare.
Sunt diverse teorii, dar toată această poveste despre frică ține într-un fel de fizica cuantică. Oamenii de știință care întotdeauna au această parte într-un fel ciudată de-a nu-i spune pe nume lui Dumnezeu și lui Isus și de a nu recunoaște ceea ce înseamna Biserica și Credința, au așezat toată această poveste într-un mod științific, în ghilimele științific, și-au numit-o fizică cuantică, dar fizica aceasta cuantică se reduce, coborând de la știința aceasta în ghilimele a unor oameni foarte învățați care se depărtează de Biserică și de Dumnezeu pentru că ei se cred mai altfel, mai speciali, mai deștepți, deși tot aici cu picioarele pe Pământ, jos sunt și e la fel de greu pentru ei să ajungă sus. Venind de la acea știință spre Biserică, spre ceea ce înseamnă Dumnezeu, ne ducem puțin mai departe și ne ducem mai departe într-un sat din Maramureș. Un sat din Maramureș de acum 100 de ani și unde bătrânii spuneau că „de ceea ce ți-e frică nu scapi” și aceasta este o chestiune care ține de filosofia rugăciunii pentru că rugăciunea este o eliberare de frică.
În primul rând te rogi ca să prinzi încredere în tine prin puterea care ți-o dă Dumnezeu și ca să-ți elimini fricile și ca să poți face pași înainte cu curaj și având curaj să ai mintea deschisă și să mergi înainte spre iluminare.
De foarte multe ori rugăciunea pe care toși filosofii o numesc puterea gândului sau puterea cuvântului, dar de fapt este o legătură între tine și Dumnezeu și un dialog între tine și Dumnezeu. Rugăciunea este cea care, atunci când este spusă cu putere, cu credință, cu dragoste, cu toată căldură îți aduce în viața ta, dacă ești sincer în dorințele tale, dar sincer și în a spune care sunt și păcatele tale, doar între tine și Dumnezeu, lucrurile pe care ți le dorești vin în viața ta pentru că spunea distinsul meu prieten și ne întreba care suntem căsătoriți, care avem copii, fără să ne spună ce înseamnă căsătoria. Spunând lucrurile acestea, eu vă spun cum treci de frica unei relații, respectiv a unei căsătorii și a unui parteneriat cu o doamnă sau domnișoară. În primul rând trebuie să-ți înjumătățești dulapul. Scoți jumătate din hainele tale și lași dulapul gol. Lași loc în viața ta ca să vină cineva alături de tine. Dacă ai o mașină, scoți mașina din garaj și lași loc ca celălalt să vină într-un fel și să-l primești în casa ta. Același lucru, și în special și mai important, trebuie să îl faci în sufletul și în mintea ta. Trebuie să lași loc oamenilor să intre în sufletul în mintea ta. Trebuie să faci loc partenerei tale care îți devine soție, dar trebuie să lași loc și prietenilor tăi, iar lucrul acesta trebuie făcut în primul rând eliminând orice fel de frică pentru că frica vine de la oameni și nu de la Dumnezeu și vine de la oameni prin mâna celui rău și necurat și este un lucru, un sentiment care nu are nicio legătură cu Sfințenia și cu Dumnezeu.
Aşadar, nimic în această lume, nimic nici în familii, nici în viața unui om, nici în comunitate, nici într-o țară, nici într-o biserică, nici într-o lume întreagă nu s-a construit din frică ci s-a construit doar din curaj.
Eu, de fiecare dată când merg la un sfârșit de an școlar, mai ales la absolvenții de clasa a XII-a le vorbesc despre curaj pentru că este momentul în care pășesc în viață cu adevărat. Când ai trecut de clasa a XII-a , mai greu poți să repeți lucrurile. Examenul după clasa a XII-a, examenul din viața adevărată nu le mai poți repeta, dar lucrul acesta nu trebuie să stârnească frică, trebuie să vă determine să fiți curajoși pentru că avem fiecare un singur lucru de pierdut, unul singur: mulți dintre noi ne gândim că ne pierdem părinții, că ne pierdem bunicii, aproapele, mulți dintre noi ne gândim că avem astăzi un loc de muncă și mâine nu-l mai avem. Mulți dintre noi ne gândim că astăzi avem o anumită situație financiară și mâine o să devenim săraci.
Lucrurile acestea nu trebuie să existe în noi ca și frică. Toate lucrurile acestea, toate sentimentele acestea le poți repara, le poți întoarce în favoarea ta. Cu siguranță că suntem cu toții creștini și pe cei care astăzi au plecat de lângă noi ăi simțim lângă noi și îi vom regăsi cândva. Cu siguranță ca dacă pe mine m-ar trimite cineva în deșert cu un tricou și cu pantaloni scurți, într-un an de zile aș veni înapoi cu elicopterul. Cu siguranță că un om care își dorește ceva cu adevărat în viață, poate să piardă orice lucru, orice loc de muncă sau orice avere, dar dacă chiar își dorește, ajunge să crească.
Aveam 22 de ani, eram student la Viena și tatăl meu a murit. Și tatăl meu nu a murit așa, oricum, tatăl meu a murit lângă mine. Veneam de la Viena, am văzut undeva trecând prin Budapesta că îi este rău și atunci, în perioada aceea, era în 2001, nu era decât o bucată de autostradă spre România de 100 de kilometri. Nu știu cum, mergeam cu 200 și ceva la oră, am coborât de pe autostradă, am ajuns într-un oraș, am ajuns în fața unui spital. N-am fost niciodată în acel oraș, n-am știut unde este spitalul și atunci a fost în fața acelui spital ultimul contact vizual, dar mai mult decât vizual cu tatăl meu care era un om important la nivelul profesiei lui și la nivelul a ceea ce însemna România în 2001 și am ajuns să îmi las tatăl mort într-o capelă în Ungaria și să vin spre casă singur, vreo 300 de kilometri, dar a fost momentul în care m-am încărcat cu putere pentru o viață întreagă și pentru încă câteva vieți. Singura mea durere era gândul că mă întâlnesc cu mama mea care era acasă.
Și au trecut aceste momente grele, vă repet, aveam 22 de ani și m-am trezit singur, eram eu cu mama mea că acea casă în care locuim era toată spartă că o băgase tata în renovare și stăteam într-o casă mai mică lângă, că avem o datorie de 100.000 de dolari și de acolo a început totul și am ajuns să termin facultatea la Viena, am terminat-o la Viena noi eram mai deștepți cei din România, nu se recunoșteau diplomele din Occident și a trebuit să mai dau niște diferența la Academia de Studii Economice din București, mi-am făcut masteratele, mi-am făcut doctoratul.
Am avut inspirația și curajul, acolo la mine în cartier era o fabrică. Cei care locuiesc la mine în cartier cunosc. Era o fabrică de alcool și era foarte râvnită. Cei mai bogați oameni din oraș doreau să cumpere acea fabrică pentru că doreau să facă o dezvoltare imobiliară.
Aveam 27 de ani și m-am dus la mama și i-am zis: eu astăzi merg la bancă, iau împrumut 1.600.000 de euro, garantăm cu tot ce avem și cumpăr terenul ăla. M-am dus și m-am întâlnit cu proprietarii din Olanda și i-am întrebat, care erau gata să semneze un contract de vânzare cu un om foarte bogat din Baia Mare, respectiv unul dintre cei mai bogați din Transilvania, și i-am întrebat cât le dă acel om. Mi-au răspuns: 1.500.000, iar eu le-am spus că le dau 1.500.000 plus încă 100.000. Și am ajuns să cumpăr acel teren și să-l vând după un an cu 5.000.000.
Și puteam foarte bine, făcând diferența, cu vreo 3.500.000 de euro rămași, după cum ar spune mulți, să nu am proasta inspirație să intru în politică sau să mă leg la cap cu tot felul de lucruri și cu tot felul de nebuni. Dar am făcut-o, la fel, cu curaj, niciodată nu mi-a fost frică de nimic.
Știți care a fost cea mai mare bucurie a mea, după multe bucurii în viață? A fost la 12 noaptea, când în ziua în care mi-am depus candidatura, cei de la DNA m-au arestat pentru că așa trebuia să mă aresteze și m-am dus la Cluj, am intrat într-o curte, beznă, era o curte plină de gropi și am văzut că mergem în capătul curții. Am crezut că mergem la ceva fabrică, la ceva depozit și m-au băgat într-un demisol.
Când m-au băgat acolo am văzut lucrurile cât de cât civilizate, parchet pe jos, zugrăvit în alb și am zis: hai că oricum mâine dimineață sunt acasă – bine, am ajuns după cinci luni acasă, dar asta nu are importanță. Mi-au dat o pernă, mi-au dat o pătură oamenii și mi-au zis: aici este celula în care o să stați. În celula respectivă intru, bineînțeles că mi-au dat o celulă cu două paturi, cu baie, un domn l-am văzut curat, aranjat, rom era, stătea la patul de jos, era pat suprapus și omul de bun simț, știind cine sunt își făcea bagajele să urce la patul de sus.
Și vă spuneam că a fost una dintre cele mai mari bucurii ale vieții mele, și i-am spus, nu omul bun, rămâi aici jos, iar el, nu, domnule primar că aici, la primul pat trebuie să stați dumneavoastră că oamenii importanți așa stau. Nu, i-am răspuns, eu vreau să stau sus, dar de ce am vrut să stau sus pentru că de fiecare dată când eram mic îmi doream un pat etajat și atâta de bucuros eram că am primit patul acela de sus încât nu m-a mai interesat absolut nimic.
Ideea este că în viața aceasta, oricine poate să vină împotriva ta, să te șicaneze, să te jignească, să îți facă rău, lucrurile acestea nu te ating atâta timp cât relația ta cu Dumnezeu este una sinceră și neviciată de absolut nimic. Aceasta este protecția ta și platoșa ta cea mai importantă, protecția ta și în secunda aceea am zis, cu mult înainte, poate cu mult înainte de a muri tatăl meu eu am știut că nu am absolut nimic de pierdut decât un singur lucru: relația mea cu Dumnezeu.
Asta vă invit și pe voi, să aveți foarte multă tandrețe, grijă și curaj să vă recunoașteți, să o spuneți și celorlalți, relația voastră cu Dumnezeu. În felul acesta să fiți un exemplu, așa cum vă spuneam la început pentru cei care sunt părinţii, bunicii, profesorii, colegii voștri mai în vârstă care au experiență, dar din păcate experiența sau experiențele pe care le au ei, din păcate, sunt experiențe ale răului, ale tragediei, ale neîmplinirii, sunt experiențe negative.
Cel mai mare curaj, sau primul pas spre curaj este să scoți afară din mintea ta orice gând care te-ar putea duce spre frică, orice gând care te duce spre ceva rău care ți s-ar putea întâmpla și prin acest gând să-ți fie frică. Faceți exact cum faceți cu un coș cu mere și unul este putrezit. Scoateți mărunt și aruncați-l și la fel faceți și cu gândul, dar vizualizați-l și gândiți-vă cum îl aruncați departe și lucrul acesta se va întâmpla în mintea și în sufletul vostru”, a spus Cătălin Cherecheș.
– Servicii de creare site web
