În Sala de Ceremonii a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a avut loc festivitatea de depunere a jurământului de credință de către noii polițiști maramureșeni încadrați din sursă externă care a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României.
Primul angajament pe care și l-au luat în cariera de polițist a fost un moment important, plin de emoție, la care au luat parte atât familiile cât și prietenii acestora.
Începând de azi, cei 14 agenți de poliție și un ofițer psiholog sunt prezenți la datorie urmând a-și desfășura activitatea ca agenți de ordine și siguranță publică în cadrul polițiilor orășenești și la posturile de poliție rurale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
În perioada următoare, polițiștii vor urma cursurile de formare profesională la instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, iar după absolvirea examenului de definitivare își vor desfășura activitatea și vor răspunde cu profesionalism și promptitudine nevoilor comunității unde vor activa.
Totodată, din data de 28 octombrie 2022, doi agenți de poliție care au absolvit Școala de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan Cluj-Napoca, fac parte din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. Aceștia vor activa pe linia ordinii și siguranței publice în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa și în cadrul Poliției Orașului Baia Sprie.
” Jur sa respect Constituția, drepturile si libertățile fundamentale ale omului, sa aplic in mod corect si fără părtinire legile tarii, sa-mi îndeplinesc cu răspundere si buna credință îndatoririle ce-mi revin potrivit funcției si sa păstrez secretul profesional.
Așa sa-mi ajute Dumnezeu!
Cam cați după ce jura si semnează acest jurământ se țin de cuvântul dat ?
V-a așteaptă Dumnezeu sa va întrebe de ce ați încălcat jurământul si v-ați vândut sufletul, nu scapă nimeni, pot avea cate scoli , diplome , doctorate si cați bani vor, nu scapă unu’
Asta cu „drepturile si libertățile fundamentale ale omului” m-a făcut sa rad.