Vezi VIDEO
In zi de mare sarbatoare crestina, PS Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului a sfintit crucea care va fi inaltata pe cupola Catedralei Episcopale “Sfanta Treime” din Baia Mare. Crucea, proiectata de Dorel Cordos, are o arhitectura care caracterizeaza catedralele voievodale si este o donatie personala a primarului Catalin Chereches si a mamei sale, dr. Viorica Chereches. Crucea va fi asezata pe cupola Catedralei Episcopale in toamna acestui an.
Crucea care urmeaza sa fie inaltata pe cupola Catedralei Episcopale “Sfanta Treime” din Baia Mare a fost sfintita astazi, 14 septembrie, cand crestinii ortodocsi praznuiesc Inaltarea Sfintei Cruci. Imediat dupa oficierea Sfintei Liturghii PS Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, impreuna cu un sobor de preoti, pe esplanada din fata catedralei, a sfintit crucea.
“Multumim bunului Dumnezeu pentru aceasta importanta zi. Uitati-va cum le randuieste Dumnezeu, nu noi. Dumnezeu a randuit ca Sfanta noastra Cruce de pe Catedrala Episcopala, care va fi inaltata pe Catedrala Episcopala in toamna acestui an, sa fie terminata de praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, cand deschidem si noul an scolar. Eu numesc catedrala noastra <<Catedrala tinerilor>> si lucrul acesta asa va si fi pentru ca tinerii nostri din Maramures sunt foarte credinciosi. A proiectat-o domnul Dorel Cordos, arhitectul catedralei noastre, a executat-o domnul Radu Blotor din Satulung si e donatia de suflet a domnului primar si a mamei domniei sale. Nu a primariei, e donatie de familie. Asa ca Dumnezeu ii va binecuvanta pe daruitori”, a declarat PS. Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului.
Catalin Chereches, cel care a considerat de cuviinta sa faca alaturi de familia sa aceasta donatie personala, spune ca aceasta cruce va veghea asupra municipiului Baia Mare, a judetului Maramures, dar si asupra Transilvaniei de Nord – Vest.
“In aceasta zi speciala, zi binecuvantata, zi de sarbatoare avem noi baimarenii un moment de bucurie, un moment in care Dumnezeu a facut ca lucrurile sa se aseze intr-un mod fericit pentru noi. Astazi, cand sarbatorim Inaltarea Sfintei Cruci, sarbatorim si inceputul noului an scolar, am adus in fata ochilor baimarenilor si in sufletul baimarenilor Sfanta Cruce care se va ridica pe cupola principala a Catedralei Episcopale.
Este un lucru simbolic si este crucea care va veghea asupra orasului, asupra Maramuresului si asupra Transilvaniei de Nord-Vest. Este Sfanta Cruce in jurul careia ne vom aduna noi baimarenii, noi maramuresenii, noi ardelenii sa ducem mai departe orasul si tara noastra pe drumul spre lumina si spre adevar.
Este un lucru pe care am tinut, intr-un mod mai discret, mai retras, sa il fac din sufletul meu pentru Baia Mare, pentru baimareni. Am vrut foarte mult sa ofer eu, mama mea, familia mea acest simbol pentru oras si care sa vegheze pentru oras. Este un dar simbolic, un dar, in primul rand, pentru tot ceea ce inseamna jertfa celor care au construit acest oras.
Este un dar facut cu speranta pentru viitorul orasului nostru, pentru copiii nostri, pentru cei care vor duce mai departe acest oras pe care vreau sa il reconstruim, sa ii aducem, pas cu pas, lumina in fiecare zi, in fiecare colt al orasului, pe fiecare strada si in fiecare casa a baimarenilor. Si muncim in fiecare zi la acest lucru, binecuvantati fiind si vegheati de aceasta cruce”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Sursa: Simona Vasiac