Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş organizează miercuri, 20 februarie, ora 13.00, la sediul instituţiei un moment omagial prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la moartea tribunului naţional George Pop de Băseşti.
În acest context va avea loc vizionarea filmului documentar „George Pop de Băseşti. Bătrânul naţiei” din Seria Centenar prezentat în ciclul „Memorialul Durerii. O istorie care nu se învaţă la şcoală”, realizat de Lucia Hossu Longin de la TVR 2.
La eveniment vor participa elevi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” (prof. Lucian Miclăuş), elevi ai Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” (prof. Adrian Şovago), elevi ai Colegiului Tehnic „Transilvania” (prof. Daniela Cardoş).