La meciul cu Cremonese, început la ora 19:00, din penultima etapă de Serie A, galeria lui Lazio a pregătit o scenografie impresionantă dedicată lui Ștefan Radu (36 de ani). Este ultima apariție a fundașului central pe „Olimpico” în calitate de jucător.
Ștefan Radu a ajuns la Roma în vara lui 2008, un transfer de aproape 5 milioane de euro de la Dinamo. Ce a urmat reprezintă o parte de istorie. Fundașul român are cele mai multe apariții pentru Lazio, iar fanii îl consideră un erou.
Radu a fost chemat în fața Peluzei. Nu și-a putut reține lacrimile în momentul în care fanii îi scandau numele, iar șefii galeriei au coborât pentru a-l îmbrățișa.
În cei 15 ani petrecuți pe Stadio Olimpico, Ștefan Radu a bătut două recorduri:
Cele mai multe meciuri din istoria lui Lazio, în toate competițiile (426), depășind performanța fostului căpitan lazial Giuseppe Favalli (401).
Cele mai multe partide în Serie A (348). L-a întrecut pe Aldo Puccinelli (319), record ce rezista din 1955!