Fanii lui Michael Schumacher au avut parte de momente emoționante, sâmbătă. Fiul marelui campion, Mick Schumacher, a condus monopostul Ferrari F2004, într-o cursă demonstrativă, în timpul Grand Prix-ului german.
Mașina condusă la Hockenheim Ring este cea cu care Michael câștiga al șaptelea titlu mondial de Formula 1 al carierei, în 2004, iar fiul său de 20 de ani a admis că a avut mari emoții, înainte să iasă pe pistă.
”Am vrut doar să ies pe pistă și să conduc. Acea așteptare, de la boxe, a fost ca o tortură. Dar am zâmbit în fiecare moment. A fost ceva foarte frumos”, a spus Mick Schumacher.
”Un moment foarte special! Mick Schumacher conduce Ferrari F2004, una cu care tatăl său a câștigat 13 curse”, au notat și cei de la Formula 1.
Accidentul suferit de Schumacher s-a produs în decembrie 2013 la schi. Diagnosticul a fost unul grav: traumatism cranian sever, cu hemoragie cerebrală.
Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit. Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.