“Suntem alături de familia colegului nostru care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident rutier, produs pe strada Timişoarei din Reşiţa. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de acesta, din direcţia Câlnic către Triaj, pe fondul unui carosabil umed, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, care circula din direcţia opusă, în urma impactului, poliţistul decedând”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
Poliţiştii rutieri vor deschide un dosar penal şi vor continua cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
La locul accidentului au intervenit de urgenţă pompierii Detaşamentului Reşiţa, cu două echipaje, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare.
Persoana încarcerată, aflată în stare de inconştienţă, a fost extrasă din autovehicul şi predată echipajului SAJ în vederea efectuării manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat.
În autovehiculul lovit de TIR se afla o singură persoană, un bărbat de 34 ani. Şoferul autotrenului, însă, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sursa: Agerpres