Microsoft a decis sa permita celor care folosesc moneda virtuala bitcoin sa achizitioneze aplicatii si jocuri pentru Windows Phone, Xbox sau sistemul de operare Windows.
Microsoft a incheiat un parteneriat cu BitPay, procesatorul de plati pentru bitcoin.
Bitcoin, lansata in ianuarie 2009, reprezinta un nou tip de moneda electronica digitala, in baza unui algoritm special. Moneda virtuala nu este sustinuta de nicio banca centrala sau Guvern si nici de active fizice, valoarea sa depinde de increderea oamenilor in aceasta moneda. Bitcoin poate fi schimbata online cu devize oficiale (euro, dolar, yen sau altele) sau utilizata pentru cumparaturi.
Unul dintre motivele pentru care Microsoft a luat aceasta decizie este ca procesarea platilor internationale va deveni mai convenabila, a afirmat presedintele BitPay, Tony Gallippi. Acesta a adaugat: „Ei sunt o companie globala, oamenii utilizeaza produsele lor si sistemul de operare in multe parti ale lumii unde nu exista plata cu cardul. Este dificil pentru multi consumatori sa transfere bani in conturile Microsoft pentru a face achizitii”.
„Noi vrem sa le asiguram oamenilor optiuni si sa-i ajutam sa realizeze mai multe cu dispozitivele lor. Utilizarea monedelor virtuale este in crestere, ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue si permitem oamenilor sa poata folosi bitcoin la cumpararea de produse si servicii pentru a fi in fruntea acestei tendinte”, a declarat Eric Lockard, vicepresedinte al departamentului Universal Store la Microsoft.
Gallippi a explicat ca prin acest acord Microsoft testeaza consumatorii si daca experimentul va avea succes intr-o buna zi s-ar putea face achizitii din magazinele Microsoft cu bitcoin.
In prezent, moneda virtuala se tranzactioneaza la aproximativ 350 dolari.
Sursa: Agerpres